sâmbătă, 19 martie 2011

Tot eu, ceva mai… căpoasă

Acesta-i cel de-al doilea (presimt eu, nu ultimul) autoportret, pe care trebuie să-l pictez pentru şcoală. În primul, am capul prea mic. Mi s-a spus să mă fac mai căpoasă. Adică de aproape un metru. Voi ştiţi cât sunt eu de meticuloasă şi cam pe ce dimensiuni pictez. Am portrete de dimensiunea ochiului din lucrarea asta. Sincer, nu ştiu de ce trebuie să acoperim cu vopsea suprafaţa unui teren agricol, dar, no. Dacă-i musai… Nu ştiu cât vedeţi voi din poza asta, dar e lucrat tot cu… mărunţelu’. Numa’ nu-mi pot da mâna pe tuşe lungi. Nici măcar pensule late nu am în dotare. Şi nici nu vreau să-mi cumpăr, ca să nu fiu tentată să fac împrumut la bancă pentru vopsele. Mai ales că urmează încă vreo 3 sau 4 teme la fel de mari, încă una de 1x1.4 m şi, cine ştie, poate la examen vom avea de pictat cupola vreunei biserici?! Poate ar trebui să vă pregătesc şi să vă spun că, semestrul acesta, în toate picturile, va fi doar chipul meu. Aşa încât, cei slabi de inimă, să nu se uite:p
Respecte!

marți, 8 martie 2011

La mulţi ani, frumoaselor!

De ce, dacă nu pot picta flori, insist? Tocmai în speranţa că, într-o zi, voi reuşi. Aşa cum am făcut şi cu bărbaţii. Am tot insistat în ideea unei căsnicii, că doar-doar s-o întâmpla ca, într-un final, să-mi „iasă”. Doar că, în cazul florilor, depinde numai şi numai de mine, în vreme ce, pentru a merge bine o relaţie, este musai să fie doi. Doi care îşi doresc, în aceeaşi măsură, să fie bine. Dar, uneori, binele unuia nu corespunde cu binele celuilalt. Aud de multe ori afirmaţii de genul: „Rău cu rău, dar mai rău fără rău”. Sau: „Altul mai bun tot nu găsesc”. Păi sigur că nu găsiţi, atâta vreme cât vă sacrificaţi şi vă victimizaţi. Niciodată nu veţi reuşi să ieşiţi din acest cerc – vicios, spun eu – cât timp nu daţi voi, pe voi, doi bani. Dacă vă complăceţi în a fi „doar” femeie de casă, nici cele mai minunate balsamuri de rufe nu vor scoate mirosul de ceapă prăjită din capotul vostru, veţi ieşi din casă tot mai des cu firul de la ciorap fugit şi veţi merge o singură dată la coafor, exact de 8 martie. Şi, după ce respectul de sine vi se va fi dus, veţi începe să fiţi mici scorpii, doar gândindu-vă cu invidie şi ură la vecina de palier, mereu îngrijită şi parfumată, după care toţi vecinii – inclusiv soţul vostru – vor întoarce capul şi vor trage cu nesaţ aerul lăsat de ea în lift.. Ideea la care vreau să ajung este că, ar fi tare bine să vă lăsaţi „luate”, dar numai la… ghiveci. Niciodată tăiate. Pentru că altfel, veţi ajunge precum trandafirii mei, frumoase şi proaspete doar în pozele de la nuntă. Probabil vă întrebaţi dacă am ceva cu bărbaţii?! O, da, am, dar nu spun la nimeni, că-s discretă : ) De ce-s aşa feministă şi înverşunată? Pentru că vreau ca toate femeile să primească ce li se cuvine de drept: dragoste şi respect. Acolo unde unul din aceste două elemente lipseşte, ceva nu-i în regulă. De fapt, nu-i deloc în regulă. Şi, ca să închei mica mea pledoarie pro femeie, nu vă mai spun decât: iubiţi-vă mult, voi întâi, şi atunci vă vor iubi şi ei.
Vă doresc tuturor, frumoaselor, un 8 Martie împlinit, alături de persoana dragă. Pentru că, nu-i aşa, fără EI, nici noi n-am avea nici un înţeles.
Respecte!

joi, 3 martie 2011

Să trăiţi, să înfloriţi, ca un fir de… frezie

Am întârziat puţin cu tema eternei feminităţi, sărbătorită zilele astea, doar pentru că nu am găsit floarea potrivită. Până la urmă, m-am hotărât să vă ofer o frezie, dragele mele, care să vă inspire să rămâneţi mereu feminine. O floare care să vă arate că puteţi să reînfloriţi ori de câte ori doriţi să uimiţi pe cineva. Pentru că se poate! De fiecare dată, mai există în noi un boboc ce poate avea acelaşi miros şi aceeaşi culoare cu prima floare. Totul este să găsim persoana potrivită, cea care va putea să ne motiveze, în infinita noastră dorinţă de a iubi şi de a fi iubite. Şi, ce-i mai important, această floare ne arată că stă în puterea noastră să ne debarasăm de ce-i uscat şi să continuăm, cu aceeaşi prospeţime, să fim frumoase şi cuceritoare.
Tuturor femeilor, le doresc o primăvară frumoasă şi plină de iubire.
Respecte!

marți, 1 martie 2011

Rolling Stones


Dacă-mi place cum cântă? O, da. Cred că nu-i pe lumea asta sunet mai frumos decât al curgerii apei, foşnetul frunzelor şi cel al pietrelor rostogolindu-se. Ştiaţi că, demult, tare demult, când încă nu se cunoştea metalul, pietricelele frumos colorate aveau putere de cumpărare? Şi, aşa cum ne place zornăitul „arginţilor”, aşa se bucurau şi ei când lăsau pietricelele să cadă, într-o rostogolire firească, în buzunarele şorţuleţelor sau ale pantalonaşilor. O, da, am uitat să vă spun că pietricelele colorate aveau valoare de schimb în… copilărie. Puteai cumpăra cam tot ce se putea vinde: ambalaje, sticluţe goale de medicamente, păpuşi de cârpă, cercei din cireşe…
Chiar şi acum, când merg la gârlă, culeg pietre frumoase, dar, de fiecare dată, după ce se usucă, le dispare tot farmecul. Şi, de fiecare dată, asta mă face să-mi amintesc de faptul că orice lucru, orice fiinţă, este minunată doar în mediul ei. Adică acolo unde îi este locul.
Deci, dacă vreodată trageţi concluzia că ceva nu pică bine simţului dvs. estetic, asta se întâmplă numai pentru că acel ceva este rupt de natura lui.
Se impune, deci, o întrebare: locul pietricelelor mele este aici, sau trebuia să le las de unde le-am luat? Nu de alta, dar tare îmi sunau în cap…
Respecte!