vineri, 30 decembrie 2011

An Nou fericit!



M-am gândit că ar fi frumos să închei anul cu ceva de sezon. Şi, ce-ar putea fi mai de sezon decât zăpada? Da, ştiam şi eu răspunsul: ploaia! Îmi este şi teamă să mă uit în grădină, că aproape sigur voi vedea ghiocei. Deci, cum spuneam, tocmai pentru că iarna nu vrea să vină, m-am inspirat dintr-o imagine bucolică, surprinsă de fotograful Ghiţă Porumb, încă de pe vremea când nu se inventaseră tunurile de zăpadă artificială. Că tot am amintit de iarnă, vreau să vă spun că mi-am coborât patinele din pod, le-am uns cu slană şi am pornit hotărâtă spre patinoarul – tot artificial – din centrul oraşului. Mare mi-a fost mirarea când am văzut că-s cam 10 persoane pe metru pătrat. M-a lovit indignarea: femeile astea n-au de făcut sarmale? Copiii ăştia n-au oră de culcare? M-am uitat preţ de o jumătate de oră la fericiţii care frământau sub patine ceea ce fusese, cu ceva vreme în urmă, gheaţă, şi când am văzut că alţii – fără număr, fără număr – aşteptau să acceadă la pătrăţelul alb, m-am dus, respirând cu nesaţ aerul proaspăt, de primăvară, către casă.
Până la urmă, starea de bine şi de sărbătoare este în sufletul nostru.
Vă doresc, din inimă, un An Nou împlinit, sănătos şi rumen în obraji!

(pictură în ulei, executată în cuţit de paletă, pe pânză pe şasiu lemn, 70x50 cm)

joi, 22 decembrie 2011

Galeria jucătorilor de scrabble – Alexandru Lacatis




Nici că puteam picta un portret mai potrivit acum, în ajunul sărbătorilor de iarnă. Şi spun asta pentru că Alexandru Lacatis – Mihu cum ne place nouă să-i spunem – degajă atâta blândeţe, încât eu, ca femeie, mă simt chiar niţel cam neşlefuită în preajma lui. Poate tocmai pentru că este înalt şi solid, încape în el atâta bunătate şi bun simţ. Sincer, dacă s-ar putea clona, aş fi prima înscrisă pe listă pentru a primi un exemplar. Acum, veţi spune că ce mare chestie, că e plină lumea de bărbaţi „bine”. Bine, bine, dar poate nu ştiţi că, spre deosebire de cei „bine”, Mihu al nostru, dacă ar putea şi dacă ar vrea, ne-ar da şi nouă puţin din „mintoşenia” lui. Şi tot i-ar rămâne cât să-i prisosească. Şi, ca să mă credeţi, punctez ceea ce am spus, felicitându-l pentru poziţia de campion naţional, pe anul 2011, la scrabble.
Un An Nou fericit, dragă Mihu!

(pictura in ulei pe panza, 30x40 cm)

joi, 15 decembrie 2011

Peisaj citadin II



      De câte ori avem de făcut o lucrare, de atâtea ori o dau în bară. Aud, mai mereu, aceeaşi replică: „Da, e frumos, e minunat, da nu-i la temă”. În cazul de faţă, trebuie să facem un peisaj citadin în două complementare, de la închis la deschis. Sau de la deschis la foarte deschis, cu accente de complementară. Nu ştiu cum se face, că de fiecare dată îmi alunecă pensula şi pe alte culori de pe paletă. Şi-mi place cum iese. Şi-s mândră de mine cum nici nu gândiţi. Dar, cum spuneam, vine un domn profesor şi-mi retează elanul. Zice: „Mi se pare mie, sau acolo văd o tentă de roşu?” Eu mă înmoi toată. Mă uit cu atenţie, aplecându-mă cu vădit interes spre acea pată de culoare, ca şi cum: „Ni, mă, asta când a apărut acolo?” Încerc să scuz prezenţa roşului. Profesorul nici măcar nu încearcă să mă asculte. Eu, în schimb, am încercat să rămân doar cu cele două culori alese. Vă arăt acum ce a ieşit că, dacă mai pun pensula pe lucrare, s-ar putea să nu mai am ce să expun.
Cu drag!

(pictura in ulei, pe carton grunduit, 100x70 cm)






marți, 13 decembrie 2011

Al treilea, că-i mai drept


Am avut de făcut un peisaj citadin pentru examen. Ceva văzut într-o perspectivă proprie. Am pictat Turnul lui Ştefan, nu de alta, dar a fost singurul care mi-a sărit în ochi, fiind cel mai înalt din zona unde locuiesc eu. De ce trebuia să-mi sară în ochi? Pentru că-i aveam mijiţi. Aşa păţesc mereu după ce beau un păhărel. Că mă strânge lumina. Să v-o spun pe-aia dreapta, am fost sigură că-s două turnuri. Unul dintre ele stătea cât de cât drept. Celălalt, uite-aşa se clătina… Am reuşit să pictez turnul din mijloc. Înseamnă că erau trei?! Uite, de-asta mi-am propus să nu mai beau. Că a doua zi, trebuie să merg să constat dacă am doi taţi, doi căţei sau două uliţe. Bine că n-am soacră. Zău că n-aş fi verificat a doua zi dacă-s două. Mi-ar fi fost frică.
Rămâne stabilit, da? Nu mai pun alcool în gură. Valabil după Anul Nou.
Cu drag, vă îmbrăţişez, pe toţi!

(pictura în tempera cu ou, pe carton maruflat cu pânză, 35x50 cm)

joi, 1 decembrie 2011

La mulţi ani, România


Daca-mi place că sunt româncă? Absolut că da! Îmi place mirosul de fân proaspăt cosit. Auziţi ce prostii spun? Dacă-i aşa proaspăt, nu-i fân, e iarbă. Oricum, îmi place. Mă înnebunesc de drag că trăiesc în România, pentru că aici cresc capre. Şi nu vorbesc de capra neagră, ci de cea a vecinului. Acea capră care, în mintea românului, e întotdeauna gata de crăpat. Îmi place în România, pentru că, aici, oamenii sunt religioşi. Cum n-ar fi, dacă merg la biserică şi se roagă pentru capra vecinului? Să craaape! Îmi mai place în România şi pentru că cetăţenii sunt prietenoşi şi plini de omenie. Dacă te văd căzut în stradă, nu te ridică, să nu te deranjeze. Că, nu-i aşa, poate tocmai gândeşti ceva important pentru ţară. O, da, era să uit. Îmi iubesc ţărişoara atât de tare, încât refuz să merg în alte ţări. Ca să nu-mi treacă.
Acum, vorbind la modul cel mai serios, eu chiar sunt mândră că sunt româncă. Drept pentru care, că tot e prima zi de iarnă, am pictat, ceva mic, din suflet, pentru voi, dragii mei compatrioţi.
La mulţi ani, România!