Balul de sâmbătă seara

Nu, n-am fost la bal. Am fost, însă, la Galeriile Fondului Plastic, să-mi cumpăr o pânză. Cea mai ieftină,asta! Pe lung. Sau pe înalt. Pânza în sine m-a inspirat. Cum m-am uitat la ea (pânza), cum am văzut fata bătrână, stând pe-un scaun, în aşteptarea unui pretendent la carneţelul ei de dans. Bătrână, adică nemăritată. Nu-i cuminte, sau ar vrea să nu fie cuminte. Dar n-au lăsat-o babele să plece, la bal, fără guleraş alb. O cuminţenie aparentă. Ca să vă fi mai uşor, imaginaţi-vă că-i cam ca şi mine de cuminte. Concluzia, nu vă lăsaţi păcăliţi de aparenţe. În zilele noastre, e mult mai lesne. Nu mai vine cu tine nici mama, nici bunica, nici sora mai mare, grasă şi în veci măritată. Nu mai trebuie să aştepte fetele ca cineva să le invite la dans. Merg ele, duducuţele, clipesc de două ori fără drept de replică, îi suflă feciorului damful de Martini şi fumul între sprâncene, şi-l provoacă la dans. Simplu. Poate, prea simplu. Oare, totuşi, pe ici pe acolo, nu era mai bine înainte, când se pregăteau fetele pentru balul de sâmbătă seara şi, poate, exista puţin mai mult respect de sine? Dar, mai bine, hai să-i spunem democraţie şi, cu Dumnezeu, înainte.

În speranţa că băieţii buni se vor înscrie în carneţelul meu de dans la balul următor, vă doresc seri frumoase.

Respecte!

Lucrare executata in ulei, pe panza, pe sasiu de lemn, dimensiuni 40x25 cm, rama inclusa.

Linişteeeeeee!!!

Poate pentru că, de când s-au apucat vecinii să-şi renoveze casa, s-a dus liniştea dimineţilor mele. Poate că, de când m-am apucat de pictat, am o frământare lăuntrică permanentă. Poate doar ca să văd ce iese dacă pictez şi altceva… Nu ştiu care-i exact motivul, dar am simţit nevoia să pictez o căsuţă. Mică. Liniştită. Departe de lume. Chestia cu vârsta, nu o spun… Că eu cunosc persoane care nu-s deloc liniştite. Şi, credeţi-mă, au o vârstă! Dacă aş avea ce să dau în schimb, vă spun sincer, cu mâna pe inimă, că mi-aş dori să-mi petrec dimineţile, şi serile, şi zilele toate, într-o căsuţă ca asta. Nu vreau vilă, nici piscină. Nici faianţă italienească. Nici parchet stratificat. Nici multistratificat. Îmi doresc doar linişte. Într-o căsuţă ca asta. Ei, dar om sunt şi eu. Şi, ca atare, după ce aş avea căsuţa, mi-ar mai trebui ceva. Sănătate, să mă pot bucura de ea.

Mi-a spus cineva, - sau mai mulţi – că, pentru a ţi se îndeplini o dorinţă, trebuie să vizualizezi ceea ce-ţi doreşti. Drept pentru care, am pictat căsuţa, întru vizualizare non-stop. Poate, cine ştie, se întâmplă o minune.

Cu dorinţa ca şi vouă să vi se îndeplinească dorinţele, să ne vedem sănătoşi şi la postarea viitoare.

Respecte!

Lucrare executata in ulei, pe panza, pe sasiu de lemn, dimensiuni  25x25 cm, rama inclusa.

Mahmurul!

Mă doare capu’ de să înnebunesc. Dacă vă spun că - nici nu ştiu a câta oară - mi-a venit ursu’ beat acasă, veţi înţelege de ce mă doare. M-am hotărât să-l surprind, aşa cum este, mahmur. Să-l vadă toţi, şi poate, să-l prindă ruşinea. Mi-a golit borcanul cu castraveţi muraţi la soare. E drept, n-a cheltuit nici un ban pe băutură – ca i-au făcut prietenii cinste – dar asta nu mă încălzeşte prea tare. Dacă-i spun să bată şi el un covor, sau să ducă gunoiul, sau să spele vase, că eu sunt foarte ocupată - vedeţi şi voi cât de ocupată –, zice că e cam anemiat. Că nici nu mai ştie ce-i de capul lui, cu vremea asta rece şi ploioasă, că parcă-i vine-a hiberna. Da i-am spus-o şi eu. Că nu mă las! Credeam că tu eşti altfel, dar toţi sunteţi la fel. Beţivule! Că mi-ai mâncat o căruţă de bani. Şi-mi păreai aşa de treabă… Nespălatule! Uite cum stă treaba, să te ia cine-o vrea, că eu m-am cam săturat.  Mâine, pun pariu cu voi, îmi va aduce flori. Tipic. Acu, să zic drept, nu ştiu ce-i mai rău. Că bea, sau că merge la altă ursoaică.

Poate, până ne revedem, îl voi fi iertat. Amărâtu’!

Respecte!

Ochii care se văd, nu se uită!

E o vorbă, cum că ochii care nu se văd, se uită. Eu cred că, aici, e vorba despre ochii soacrei. Că ăia se uită, se uită, nu s-ar mai uita deloc. Ochii de azi, cine-i vede, nu-i mai uită (da, am eu o problemă cu ochii în seara asta). Eu credeam că ochii-s ochi, că diferă, în esenţă, culoarea, pe ici pe acolo, poate unghiul faţă de.. .nas, să zicem. Da nu-i tocmai aşa. Ochi ca cei din pictura de azi, cu siguranţă nu-mi va fi dat să întâlnesc de multe ori în viaţă. Ocupă toată pânza. Cu siguranţă că, dacă îi pictam doar ochii, ar fi recunoscut-o şi băiatul de la cablu, şi fata care vinde ziare, şi vecinul de la două sute blocuri distanţă. Acum, am făcut cum a vrut ea. Peste o vreme, s-ar putea să nu mă rabd, şi să fac cum vreau eu. Un tablou doar cu ochii ei.

Fac eu cum fac, şi reuşesc să-mi minimalizez măiestria în faţa voastră. Da, ştiu, e meritul fetei că are ochii ăştia. Eu, doar i-am stricat puţin, atât cât m-a lăsat penelul.

Cu drag, pe când ne-om revedea.

Respecte!

Dacă aş fi nevăzătoare.

Ar trebui să încep prin a-mi cere scuze modelului de azi. Dar, vorba ştim noi cui, există o explicaţie. Şi anume, că am îmbătrânit. Eu am îmbătrânit, şi pare că nu mai înţeleg tinereţea. Mă gândeam astăzi că, dacă aş fi nevăzătoare, aş încerca în zadar să intuiesc faţa unui tânăr. Nu tu riduri, nu tu chestii de-alea de expresie, săpate în ani. Nimic. Doar prospeţime. Îmi trecea prin minte – când îl pictam pe acest tânăr – că, dacă aş mângâia o piersică, senzaţia ar fi cam aceeaşi. Plăcut. Foarte plăcut gândul. Am o propunere. Am să-i spun modelului meu de acum, că, dacă mai riscă o dată şi, în plus, se roagă să trăiesc încă vreo 20 de ani, am să-l mai pictez o dată. Voi, dragii mei, aţi prins şmecheria, nu? Ideea este nu că va arăta el mai cu riduri peste 20 de ani, ci că eu, în anii aceştia, voi reuşi să fiu maestră şi voi putea picta la un cu totul alt nivel.

Cam ce ar trebui să înţelegeţi voi de aici? Doar că tinereţea e frumoasă şi plină de pasiune şi de veselie. Pictorul a fost trist. Şi da, pentru asta trebuie să îmi cer scuze.
Pe data viitoare, cu drag.
 Respecte.