Apus de soare

Nici n-a venit bine iarna, şi gândul îmi zboară la mare. In fiecare an, aud poveşti pline de savoare ale celor care au văzut alte mări (sau aceeaşi, văzută din alt unghi). De fiecare dată îmi propun să merg şi eu undeva pe o plajă curată, unde apa este atât de limpede, că ţi se vede pedichiura, unde umbra este data de plante cu frunza lata şi unde nici musca nu îndrăzneşte să se arate. În fiecare an fac o escală la Mamaia. Şi tot în fiecare an, mă simt, tot la Mamaia, un străin în ţara mea. Totul este tras la liniar, plaja curată (sau aşa am prins-o eu), preţuri occidentale (sau peste) şi abordările de genul: „Dacă nu aveţi cazare la hotel X, ne pare rău, nu vă puteţi pune păturica aici”; „Ne scuzaţi, dar este proprietate privată”; „Nu staţi aici, că umbra este de la vecinul care a plătit pentru umbrelă” şi lista ar putea continua. Pentru mine, litoralul înseamnă locul unde îţi poţi pune prosopul acolo unde îţi place, acolo unde se aude: „Pooooruuumb caaaald!”, „Ia gogoaşa, neamuleee!”. Veţi gândi, poate, că sunt asemenea rromilor care, deşi au vilă, dorm în curte, la cort. Se poate că trebuie să mai curgă ceva Dunăre în Deltă până să gândesc pentru secolul acesta. Acu, voi credeţi ce vreţi, dar mie aşa îmi place marea.
Cu drag, până la postarea următoare!

Reflecţia reflexiei

    

     Da, cu siguranţă, acesta ar putea fi un bun subiect asupra căruia să reflectăm. Am putea face chiar ceva filozofie – aşa, de-o cafeluţă – începând de la gândul, firesc de altfel, care ar suna cam aşa: „Să reflectăm la cum se reflectă persoana noastră în ochii celorlalţi”. Am încercat să probez asta, privindu-mă în oglindă. Dar, după cum bine ştiţi, reflexia propriei persoane reflectată în oglindă este întotdeauna mai frumoasă decât originalu’ şi, categoric, de multe ori mai frumoasă decât imaginea reflexiei noastre în ochii oricărui privitor (aici îl excludem pe privitorul care iubeşte subiectul reflectat).
     Lucrarea postată astăzi se vrea a fi un grup de oale şi… ulcele, reflectate în sticlă. Şi pentru că măiestria mea în ale reflexiilor nu este punctul meu forte, m-am gândit să scriu ceva pe un recipient, ceva care să inducă ideea de oglindire. Mi-a venit în minte „Coco Chanel”, pe care, din lene, l-am redus la „Coco”. Abia după ce l-am pictat, mi-am dat seama că, şi oglindit, este exact la fel. Care va să zică, am ratat şi şansa asta de a crea ideea de reflexie. Voi reflecta mai adânc data viitoare : )
Cu drag!

La mulţi ani, Elenuş!

Când ai doi copii, trebuie să faci cumva să-i împaci pe amândoi, nu-i aşa? Mai ales că s-au născut în exact aceeaşi zi! Că, de la o vârstă, deşi ştii că-i încurci, ai face orice să fii înconjurat de ei. Ei nu ştiu, dar ne alimentăm din exuberanţa şi visele lor. Sau ei ştiu şi de-aia ne ocolesc? Oricum, eu mă înconjur de copiii mei aşa, mai pe ocolite, iar ocolul este de vreo 2000 de kilometri. În cazul acesta, zic eu, nu pot fi acuzată că le iau energia, libertatea, iarba… verde de acasă. Mie îmi place vorba aia: mai răruţ că-i mai drăguţ : ) Acu, îmi place nu-mi place, asta este. Deci: Elenuş este fata dragă lui Mihai, Mihai fiind băiatul meu. De aici rezultă ceea ce era de demonstrat: Elenuş este şi fata mea. Bine, de-a lungul vieţii am fost înconjurată de multe fete (a la Mihai), dar cred că ideea de a avea o aşa soacră (adică pe mine) le-a făcut să-şi ia câmpii. Elenuş încă mai rezistă. Să fie oare motivul tocmai cei 2000 de kilometri? Nu creeeeeed. Bun, prezentările fiind făcute, să explic şi cadoul. Am aşa: lucrare cu o vază cu o floare, cu o vază cu 3 flori, cu o vază cu nenumărate flori. Dar, pentru o aşa fată, mi s-a părut puţin. Şi, ce mi-am zis (eu mie): ia să comand un vapor întreg de flori, din Olanda. Doar că, nu ştiu cum se face, dar se ţine ghinionul de mine, mai ceva ca sărăcia de român: au blocat ai noştri vapoarele olandeze cu flori, să le caute de… de microbi. Ai dracului microbi ce sunt ei, cum vor să ruineze ţărişoara noastră. Mare noroc cu vigilenţa autorităţilor române. Încă pluteşte vaporaşul cu flori pe mare, sau pe Dunăre, sau (fir-ar ea de geografie) pe undeva pe apă, oricum. Şi, pentru că nu mai rezistă încă un drum până la sărbătorită, le-am pictat repede, aşa, la grămadă. Multe au căzut în apă, alte câteva stau să cadă, dar, una peste alta, cam astea ar fi florile pentru Elenuş, împreună cu urarea de La mulţi ani! şi Sănătate!
Cu drag, pretena.

P.S. Vaporul îl vreau înapoi.

La mulţi ani, Mihai!

        

           Pentru că, pur şi simplu, n-am avut timp să pictez ceva absolut special de ziua ta, dragul meu băiat, încerc să dau o utilitate acestei lucrări. Tocmai ce mi-ai spus că sunt foarte scumpe chiriile acolo, aşa că uite cum facem: Podul e rezistent, din piatră, iar dacă stai pe partea dinspre lanul de grâu, eşti ferit de curent. Şoseaua este chiar deasupra şi, pe jos, faci doar 20 de minute până la muncă. Numa’ ai grijă să te înveleşti bine şi mai ales să-ţi pui ciorapi groşi, că nu-i de glumă cu umezeala. Auzi? Dacă vin alţii şi vor să-ţi ocupe locul de sub pod, numai’mi spui şi se rezolvă. Că doar la mine-i pensula, nu? Da, ştiu, era mai bine dacă-ţi făceam o casă. Dar stau şi mă gândesc: dacă nu ştii cum e să n-ai o casă, ai putea aprecia dacă ai primi una aşa, hop-ţop, peste noapte? Nuuu. Dar, promit solemn că, până la anul, dacă nu te ia… valu’, îţi face mama o casă frumoasă, cu mansardă şi muşcate în pridvor.
          Îţi doresc viaţă lungă şi plină de bucurii şi, mai ales, nu renunţa niciodată la vise.
          Semnat: Mutzik

Simplitatea e frumoasă

      Am fost nevoită să fac o reproducere (temă) şi am ales să pictez după Amadeo Modigliani (1884- 1920), sculptor şi pictor italian, cu puternice influenţe africane în arta sa. De Modigliani, presupun că a auzit mai toată lumea. Ceea ce s-ar putea să nu ştiţi, este că a fost ucenic al lui Brancuşi. Şi nu (doar) mândria naţională m-a determinat să îl aleg, ci faptul că pictura acestui artist mă unge la suflet. Adevărul este că, de când lumea, ce-i simplu e şi frumos. Lucrarea se numeşte „Portrait Of Woman In Hat” (Jeanne Hebuterne In Large Hat). Dacă această reproducere vă va incita curiozitatea de a vedea şi alte lucrări ale acestui pictor, înseamnă că ceva-ceva tot am făcut şi eu pentru artă (sic). Vă îmbrăţişez, cu drag şi, să nu uitaţi: simplitatea e frumoasă!