Galeria jucătorilor de scrabble – Lucian Grosu

Încep prin a (mă) plânge. Până la urmă, nu-i greu să pictez. E mai greu să postez. Mereu, aceeaşi problemă, cu albul luminos ce-mi iese în evidenţă de la aparatul foto. Dacă până acum m-a mai deranjat, pe ici, pe acolo, acum sunt de-a dreptul supărată. Pentru că modelul ales de mine s-a hotărât să poarte alb. A aflat dumnealui că se poartă albul. Adevărul este că-l prinde… (off, iar nu pot face zâmbeţele). Ştiu că nu există cuvântul, dar sună aşa drăguţ… Eheee, şi pe lângă chestiunea cu albul, a mai intervenit o problemă. Nu mi-a încăput pe pânză. L-am luat eu, cu binişorul, mai de la barbă în sus şi, când să-l duc la bun sfârşit, am văzut că mai era ceva din frunte. N-a încăput toată. Vă imaginaţi voi cam pe unde se termină, da?

Şi, că tot am adus vorba despre frunte, se impune o întrebare. De ce mă mai mir că iau bătaie la concursuri?

Domnule Grosu, dacă, în drumurile dvs. vă opriţi şi pe blogul meu, vă salut cu căldură şi respect. 

În speranţa unui aparat foto mai intelighent o ţâră şi cu gândul că nu vă voi pierde după această postare i(luminată), vă doresc o seară frumoasă!

P.S. Credeţi sau ba, căţelul meu a mâncat azi două prune. Adevărate. Şi a scuipat sâmburii, ca microbiştii cojile de la bomboanele agricole.