vineri, 1 octombrie 2010

Tristeţea unei veri pierdute


Dragostea mea pentru mare este, în fiecare an, la fel de intensă. Când o văd, de departe încă, simt că nu am aer, simt cum mă cuprinde un val de fericire. Este o senzaţie similară cu cea dată de fiorii primei întâlniri, de fluturii primului sărut… După ce am pictat-o, aşa, din amintiri, am mai stat în faţa şevaletului încă multă vreme. Simţeam că ceva lipseşte, că e prea multă tristeţe acolo, undeva, pe bucăţica de nisip pustie. Am exclus, pe rând, corăbioare, pescăruşi, umbrele, urme de paşi pierduţi… Probabil, într-o zi, se va cere singur acel ceva ce va întregi tabloul.
Dar, pentru că este prima mea încercare de acest gen, de când m-am apucat să pictez, n-am mai avut răbdare şi vi-l arăt şi vouă.
Cu drag.

9 comentarii:

  1. Mie-mi place sa numesc tabloul tau "Moartea cuvintelor".Felicitari,Misha!:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Desi e nostalgie in cuvintele tale, pare un rasarit de soare, semn ca " valul de fericire" exista acolo, undeva.....

    RăspundețiȘtergere
  3. Trebuia sa vii tu sa strici poezia momentului cu optimismul tau!? :))) Pup, pic!

    RăspundețiȘtergere
  4. :))))) Pai eu te stiu drept " mama optimistilor" Cum altfel sa te vad?

    RăspundețiȘtergere
  5. Dimineata/
    In val/
    Umbra pescarusului.

    Verde marin/
    Smuls din taceri/
    Soare.

    Arigato gozaimashita!!

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna...
    e frumos ce faci
    te astept pe blogul meu cu parerile tale

    http://enna.iubire.info

    RăspundețiȘtergere
  7. In fiecare zi,am norocul sa privesc Marea de la fereastra mea.Stiu cand e "vesela" sau "trista"."Traiesc" de 43 de ani alaturi de ea,deci...ne "stim"...Culorile folosite de tine...arata Marea "mea",trista,ca dupa ploaie...Sau...e sufletul tau pus pe o panza...

    RăspundețiȘtergere
  8. Draga zgriptzi, nu, nu este asa in realitate. Am facut poza la tablou seara. Ii mai fac una pe lumina, sa vezi diferentza si sa-mi spui cum este de fapt. Te pup:)

    RăspundețiȘtergere