Nu ştiţi voi de câtă vreme mă munceşte gândul acesta. Adică să-i pictez pe jucătorii de scrabble. Dacă aţi fost atenţi cât de cât, aţi văzut că cealaltă – la fel de mare – pasiune a mea, este jocul de scrabble. Şi la scrabble, la fel ca în pictură, dau totul din mine. Adică trăiesc cu speranţa că numele meu înseamnă (sau, mai corect, va însemna) ceva. Of, ce ţi-e şi cu omu’ asta. Face orice să iasă din anonimat. Unii fură, alţii duc o ţară de râpă, unele pozează în şi cu iepuraşi. Eu, mai modestă din fire, mi-am găsit două pasiuni în care, în timpul rămas, nu prea mai este loc pe podium şi pentru mine. Vedeţi, n-am spus că nu-s în stare, ci doar că mi-e timpul scurt. Dulce mediocritate, bătătorite ţi-s cărările!
Şi, cum vă spuneam, m-am decis, totuşi, să fac această galerie. Dacă mă mişc natural, până la turneul de scrabble, din septembrie, sper să am cât să pun de-o expoziţie. Trebuie să fac o specificaţiune, monşer (mi s-a părut mie că sună bine asocierea ăstor două cuvinte). Toţi cei care se vor regăsi în această galerie, nu trebuie decât să se admire. Faptul că se vor regăsi aici, nu-i obligă cu şi la nimic. Încă o rugăminte: dacă cineva nu vrea să apară în panoplia mea de pricepuţi într-ale literelor, să-mi spună.
Pentru început, m-a inspirat Adi Popan, jucător de frunte – ioi, ce comunist sună – şi om cu sufletul cât casa. Dacă-l cunoaşteţi, anunţaţi-l că-i aici, la mine pe blog, că doar-doar s-a bucura.
Oare, când Dumnezeu a făcut florile, nu s-a gândit nici o clipă la ce ne supune pe noi, novicii într-ale picturii? Toată lumea îmi spune: dacă vrei să vinzi, pictează flori. Simt eu, însă, aşa, că nu îmi este croită pensula pentru flori. Îngerul meu mi-a umplut casa, cu ce altceva în sezonul acesta, decât cu floarea soarelui şi mi-a şoptit, cumva insinuant: uite ce frumoase sunt, hai că poţi! Pfuai, ce mă răscoleşte pe mine chestia cu ştiu că poţi… Mi-am pus - cu greu -, nervii, înapoi în cutiuţa lor şi, cu un calm absolut aparent, m-am apucat să pictez. Ce m-a liniştit, oarecum, este că m-am gândit imediat la doamna Claudia Mihai. Cei care îndrăgiţi jocul de scrabble, ştiţi despre cine vorbesc. Dumneaei a făcut o prezentare a blogului meu, pe site-ul www.scrabblero.ro, prezentare ce mi-a mers la suflet. Şi, cum nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită (sic), îi dedic aceste flori. Nu de alta, dar mi-a spus că i-ar fi plăcut tabloul cu flori (ăla care conţinea şi o părere de floarea soarelui). Din păcate, e dat. Dar l-am făcut pe ăsta. Tot o părere de flori de soare. Nu vă mai legaţi de mine, da? Cum să fi spus? Flori de floarea soarelui? Multe de floarea soarelui? Sau o grămadă de floarea soarelui? Da, aşa parcă sună mai bine. Poate, puţin prea grămadă...
Şi, până la urmă, de ce oare mă jenez eu de câte ori nu mi se mişcă pensula în stilul lui Vincent al Goghului?!
În speranţa că veţi continua să fiţi blânzi cu mine, să ne revedem sănătoşi.
Eu am o propunere. Serioasă. În locul elegantelor săli parlamentare, fiecare dintre aleşii noştri să ocupe un loc, în tihnă, cam aşa, ca în tabloul meu. Omu’ şi scaunu’. Fără nici un fel de constrângeri . După plecarea modelului meu, am un loc disponibil. Îl ofer cu mare drag unuia dintre cei care ne conduc – sau, mă rog, aşa cred ei – ţara.
Avantajele propunerii mele:
1) nu se poate instala laptop pentru vizionat meciuri sau maseuze chinezoaice.
2) nu se poate certa cu colegul din opoziţie (de fapt, în această situaţie, nu are nimeni opozanţi; toţi fiind cât se poate de egali)
3) pot face tot ce le trece prin… cap (cap?!)
4) legile, ordonanţele şi alte cele emanate de domniile lor, vor merge direct acolo unde le este locul – care va să zică, se elimină birocraţia.
Notă: Pentru relaxare, din vreme în vreme, se poate trage apa. Susurul produs va fi cel a unui izvor cristalin de munte. Adevărată sursă de inspiraţie pentru aleşii noştri.
Ei dacă nici aşa nu va merge treaba în ţara asta, mai gândiţi şi voi ceva, că eu sunt, deja, la limită.
În speranţa că Gânditoarea mea le va da de gândit şi altora, să ne revedem cu bine săptămâna viitoare, după ce mă întorc de la turneul de scrabble. Acolo, fireşte, nu merg să gândesc (asta este tema zilei, da?), merg doar să văd jucători adevăraţi şi să vin acasă cu sentimentul că sunt mai paralelă la întoarcere decât la plecare.
Şi, dacă tot a venit vorba de scrabble, poate vă tentează să încercaţi – cei care încă n-aţi făcut-o – să îngroşaţi rândurile celor ce îndrăgesc acest minunat joc, scrabble.
Până atunci, să auzim de bine.
Respecte!
Lucrare executata in ulei,pe panza, pe sasiu de lemn, dimensiuni 60x40 cm, rama inclusa
Ha! V-am păcălit. Credeaţi că-i vorba despre tablou? Nuuu. Despre mine era vorba. Că mi-a zis mie, azi, vecinul de 80 de ani, că-s tare mândră. Şi măi ce bine mi-a picat. Acu, să se fi referit omul la faptul că nu salut? Se înşeală, normal. E dumnealui într-o ureche. Adică nu se poate baza, în acest sens, decât pe o ureche, şi aia parţial funcţională. După ce-am isprăvit tabloul, aici, de faţă, am dat fuguţa la vecina. Cea care mă încurajează şi mă laudă din tot sufletul. I-a plăcut. Era culmea să nu-i placă; de două săptămâni mă roagă să pictez flori. Mi-a zis că musai să le înrămez. Că le creşte preţul. Iarăşi ha. Îl vând cu 150. Să scot rama! Şi dacă nu-l cumpără nimeni? Da, este o soluţie…. Într-o bună zi, vând ramele. Şi m-am scos! Şi, aşa, ca o paranteză: dacă simţiţi că veţi avea nevoie, la un moment dat, de nişte rame, nu ezitaţi să apelaţi la mine. N-o să regretaţi! Deocamdată, priviţi tabloul aşa, ca şi cum ar fi al vostru – mie, tot ce fac eu, îmi place, de-aia zic – şi după ce-l înrămez, începem licitaţia. Pe ramă!
În speranţa că vă bucur – a câta oară? – cu picturile mele, să ne revedem sănătoşi.
Am pus acest titlul, ca să vă scutesc de un efort. Acum aş fi zâmbit, dar nu mă lasă programu’. Da, e autoportret nud. Că ce că dacă? M-am rugat de toate femeile – inclusiv de bunica din vecini – n-a vrut nimeni. Că hihi, că haha, că ioi. Până la urmă, ce mare chestie? Că ziceam că suntem pe plajă… Sau ziceam că nu sunt eu… Atât de tare m-a măcinat ideea de a încerca să pictez un nud, încât am trecut peste orice convenienţe, şi am făcut-o şi pe-asta. Poate aşa vor prinde curaj şi altele… Măcar aşa, să mă facă pe mine de ruşine. Oare cum să-i zic tabloului? Autoportret în faţa pânzei goale? Autoportret nud în faţa şevaletului? Pânză nud în faţa pictoriţei? Două nuduri? Simt că mă ia aşa, cu năduşeala, la gândul că voi posta chestia asta. Până la urmă, o treabă ar trebui să fie clară, pentru toţi cei care vor vizita jurnalul meu. Că trebuie să critice pictura, nu modelul. Pentru a critica modelul, ne întâlnim, bem o bere, o cafea, ceva, şi-mi spuneţi tot-tot ce nu vă place la model. Eu am să-i transmit şi, dacă o prinde jena, sigur nu mai stă a doua oară. Aaa, să nu uit! N-am făcut plajă cu sutien, pur şi simplu, aşa reflectă albul la aparatul foto. În realitate, sunt mult, da mult mai frumoasă. Iar zâmbesc.
Şi sper să adormiţi şi voi, după ce vedeţi asta, tot cu zâmbetul de buze.
Pe data viitoare.
Respecte!
Lucrare executata in ulei,pe panza, pe sasiu de lemn, dimensiuni 70x50 cm, rama inclusa.
