Peisaj citadin

          Pe ăsta l-am lucrat in cuţit. Tot, cap-coadă. Îmi spune azi o colegă că ce bine că ştiu lucra în cuţit de paletă. Probabil că aşa-i spune sculei. Aceeaşi sculă de care am întrebat-o pe vânzătoarea de la galeriile de artă, cerându-i un... şpaclu. Deci, nu, nu ştiu să lucrez în cuţit, dar nevoia te învaţă, nu? Ideea este că, tema asta am primit-o marţi, am început-o ieri şi trebuie terminată mâine. Cu pensula, nu-mi ajungea nici o lună, la dimensiunea asta, sa-l termin. Partea proastă, în toată povestea asta cu peisajul citadin, este că profesorul a venit să ne verifice, exact când terminasem eboşa pentru cer. Care eboşă a ieşit aşa, mai întunecată. Urma să intru cu nuanţe mai deschise, dar, ghinion, profesorul a decis: bun, promite… să vedem cum veţi reda „citadinul” noaptea. Nu i-am spus că nu-i noapte, că ar fi părut că nu ştiu ce fac acolo. Deci, noapte să fie, da nu azi, poate mâine, când se mai usucă. Azi ziceam că e mai pe... înserat. Nu ştiu cum va ieşi până la final, dar ştiu că am rămas fără culori. Din pensulă, făceam cel puţin 10 picturi cu aceeaşi cantitate de vopsea. Mă doare sufletu’ dar, cum arta cere sacrificii…
Până la „tema” următoare,
Respecte!