duminică, 7 noiembrie 2010

Drumul spre nicăieri

Când copacii urcă la ceruri, se duc spre nicăieri. Plutesc în derivă, o vreme, aşteptând să li se scuture sămânţa. Sămânţa aşteaptă primul fulg de nea, se lipeşte înfrigurată de el şi, amândoi coboară, într-o tainică legănare, căutându-şi frunza potrivită pentru iernare. Şi peste ei coboară alţi fulgi, cei din prima linie, care vor fi sacrificaţi să-i ţină seminţei memoria caldă. Pentru că altfel, din sămânţa de mesteacăn s-ar naşte stejari. Cert este că, nu avem voie, sub nici un motiv, să dezvelim frunzele. Pentru că altfel, memoria noastră va fi în pericol de-a uita copacii. Şi, fără copaci, drumurile noastre vor merge spre nicăieri…

22 de comentarii:

  1. Superb!
    "Si va veni o vreme, cand toate se vor spune
    Si ce-i banalitate, va deveni minune,
    Si va urca iubirea la rangul ei cel mare
    Si am sa vin la tine, sa cad de pe picioare.
    Si ca sa-mi fie bine, eu cred ca e mai lesne,
    Sa fiu copac in lume, sa port pamant pe glezne
    Si inca de cu toamna, de toamna ce-o sa vina
    Sa pot intra sub iarba, sa capat radacina...
    Si cand se lasa noaptea pe noi ca o arsura
    Cu florile nebune, sa te sarut pe gura...
    Tu insuti ma vei pune pe foc, cum se cuvine
    Dar cand voi arde-n soba, voi fi din nou cu tine.
    Si n-ai sa stii probabil, prin crivatul de sange,
    De ce se uita focul in ochii tai..si plange..(Adrian Paunescu )

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi-a placut postarea anterioara si am simtit ca trebuie sa ma incadrez peisajului.De altfel,cred ca tabloul acesta s-a incadrat perfect momentului trist pe care-l traim.Felicitari Misha!!!
    "Copacii mă strâng în braţe,
    Firave crengi ce plâng încet,
    Şi frunze cad pe mine … cred …
    Pierdut mă schimb în muguri
    Verzi ce vor muri cândva
    Şi în aceste crengi … altcineva."

    RăspundețiȘtergere
  3. Frunze, in tina/
    Efemerul
    Si visele noastre!

    In vant/
    Doar fosnet/
    Si galbenul toamnei.

    Arigato gozaimashita, Mishule !!!

    By the way...demonstrai ca pot scrie si altceva decat haiku.:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu pot decat sa constat ca frumosul aduce dupa sine, inca mai frumos. Multumesc Error.

    RăspundețiȘtergere
  5. Visit my youtube channelȘ http://www.youtube.com/user/17TURBOFREAK

    RăspundețiȘtergere
  6. rodycutza spune:superb
    imi place foarte mult
    esti o pictorita foarte talentata

    RăspundețiȘtergere
  7. Odata privit, acest tablou oglindeste drumul catre o lume necunoscuta, o lume infinita, fara hotare.Arborii creaza o iluzie asupra celui care-si cauta destinul, calauzindu-l spre o un tinut imaginar dar fals.Asezarea haotica a elementelor predominate in pictura creeaza o sfera de neliniste si agitatie.
    Frunzele leganandu-se in suieratul vantului incep a creea un covor fosnitor.
    Crengile arborilor cuprind intreg drumul si il indeamna pe calator sa parcurga un drum clar si bine definit. Acest aspect reiese chiar din lipsa orizontului.
    Un element evident al picturii reprezinta trunchiurile foarte inalte, ceea ce sugereaza o dimensiune exagerata a spatiului precum si al timpului.Aspectele temporale ale tabloului pun in evidenta o fluenta relativ rapida al timpului, emanand senzatia precum ca timpul al curge cu o viteza constanta insa deosebit de rapida.Natura sufera o degradare accelerata incepand cu planul apropiat inspre planul indepartat.

    RăspundețiȘtergere
  8. sunt impresionata de aceasta arta...va multumesc ca mi-ati facut ziua mai frumoasa.
    O admiratoare

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu cred ca acest tablou reprezinta imagine ideala de reprezentare a trecerii de la o stare sufleteasca la alta

    RăspundețiȘtergere
  10. Inca atatea randuri nu s-au mai scris la vreo postare de-a mea. Nu pot decat sa va multumesc tuturor, mult. Sunt fericita, normal:)

    RăspundețiȘtergere
  11. Iote, vere, ne pricopsiram si cu un critic de arta profesionist. Acu' sa vezi...:)).
    Mishu, oricum, este o pictorita de talent care merita sa fie sus!! Dixit!!( Am zis, pentru ai de nu invatara latina in scoala).

    RăspundețiȘtergere
  12. Drumul spre nicăieri sau spiritualizarea vegetalului
    Mandy este numele unei artiste la început de drum, un drum aşezat, din interiorul sufletului ei, pe simeze absolut personalizate. Un stil aparte, coborât mai mult din suflet, decât din teoria, câteodată absurdă, a artei contemporane.
    “Drumul spre nicăieri” este o lucrare care, aparent, pare trasată pe o idee simplistă. Vine iarna, undeva, pe o alee înconjurată de copaci. Dar peisajul ascunde, sub penelul artistei, un mesaj de o uimitoare temă. O abstractizare a esenţei vieţii şi a morţii, o călătoriei între lumi, o spargere a timpului între planuri, dar şi o spaţialitate în transfer.
    În primul plan avem de admirat o feerie de toamnă-iarnă, un timp bine definit de căderea frunzelor, un spaţiu al mişcării dezordonate şi al plutirii frunzelor înainte de aşezarea pe un suport-spaţial inexistent. Covorul de frunze e surprins înainte de aşezare,.repezit parcă de vânt pe un suport neevident. Vedeţi vreo umbră sau o idee de orizont? Ele plutesc ca şi cum urmează să se aşeze, de parcă ar şti că urmează o suprafaţă plană. Noile teorii ale materiei spun că există un soi de comunicare între molecule, ca şi cum ar şti dinainte cu ce alte molecule vor interacţiona. Un fel de telepatie de influenţă. Frunzele planului secund sunt şi mai dezordonate, oferind o senzaţie de plutire. Daca admirăm frunzele mari din primul plan, observăm culoarea nervurilor care sugerează stingerea ultimului licăr de viaţă sfârşită prin desprinderea frunzei. O viaţă prin moarte, pentru altă viaţă.
    Planul al doilea e unul de trecere, în care primii copaci – mai exact primii doi - pregătesc spaţiul şi timpul înspre anularea lor spre altceva.
    Ultimul plan explică totul. E spaţiu atemporal si nedefinit. Un loc în care fizicienii universului ar spune că spaţiul-timp face o pauză sau lipseşte pur şi simplu. De fapt, abia de acolo începe lumea - daca îi putem spune aşa - către care se îndreaptă copacii. Am spus îndreaptă?
    Priviţi acum tabloul în ansamblul său, din fundal spre exterior. Nu vi se pare ca aţi trecut prin trei planuri, sugerând, toate, ideea de mişcare pe verticală? Frunzele cad, copacii se înalţă. Frunzele plutesc, copacii sunt spiritualizaţi. O înălţare a copacilor care au crengile îndoite de inerţie şi rădăcinile desprinse. Copacul de deasupra semnăturii, acum se desprinde, surprins între material si spiritual, între sevă si chintesenţă. Priviţi frunzele din planul îndepărtat! Ele plutesc, anulând mişcarea din primul plan înspre ultimul. Vântul, care ar trebui să le viscolească, este, din nou, anulat. Primul plan sugerează mişcare. Planul secund o anulează, iar ultimul plan o transformă în meditaţie. Aici copacii nu mai sunt deformaţi de mişcarea pe verticală, ca o dovadă a anulării spaţio-timpului, dar şi a faptului că aceşti vectori ai lumii privitorului s-au integrat perfect intr-o plutire spre lumea de nicăieri. De ce nu a schiţat autoarea această lume spre care se îndreaptă vegetalul transformat? Eu cred că dintr-un motiv simplu. Lumii noastre nu-i este, încă, dat să cunoască forma de energie către care se îndreaptă viaţa spiritualizată. Fie şi pentru faptul că, aceşti copaci, simbolizează oamenii, în trecerea lor spre ceva sigur si liniştitor. De unde ştim ca e liniştitor? Autoarea a avut grijă să sugereze acest lucru prin albastrul luminos din fundal, peste care se suprapune albul care vrea sa sugereze zăpada, dar care este lumina trecerii. Mai mult, drumul pavat cu frunze, care par urmele paşilor unui om, ne invită la călătorie. Compoziţia – căci o putem numi aşa - este precum o fereastră cu valul speranţei tras in fundal, înspre frântura dintre acum si veşnicie. Pictura surprinde toate elementele: de foc, de apă, de pământ şi de aer, îngemănate în fiinţă şi transformate întru nefiinţă, spre un alt destin. Iată motivul unei călătorii spre… Spre ce? Spre nicăieri, desigur.

    RăspundețiȘtergere
  13. ce sa mai adaug?!(mintea mea inca e uimita)
    Cu fiecare tablou,explozia artistica e din ce in ce mai puternica!
    As spune exceptional pentru acesta,dar sigur ca urmatoarele il vor depasi.Ne-ai luat prin surprindere cu ultimele tablouri,sunt din alt curent,care ne place tare!
    Psihologii ar spune ca trecutul si viitorul il ai in vedere,exista,dar mult mai pregnant la tine este prezentul.
    Magnific!
    Felicitari!
    vad ca le incadrezi in rame mult mai potrivite acum;evoluezi foarte repede!!
    Ar fi inutil sa mai ies din gang:)

    RăspundețiȘtergere
  14. Aveam o singura tristete, si anume ca m-a parasit criticul meu de suflet. Ma bucur mult ca ai revenit. Multumesc pentru ce ai scris. Sanatate!

    RăspundețiȘtergere
  15. BRAVOO!!!Acum, sper ca parerea mea sa nu supere pe nimeni , dar iti reusesc din plin portretele si picturile simbolice - gen " Barbatul visurilor mele" si...."
    Trecut si viitor?" sau " Radacini si vise"- nu stiu cum sa denumesc acel tablou-dar aceste tablouri fac mintea sa zburde:). Offfffff, unde mi-o fi ursitul cu bocancioul ala? Ca mi-as cumpara si pantofiori rosii cu toc cui :P Poate apare din ploia cu fulgi si frunze....Vezi cum imi zburda mintea?:) Chiar imi fac bine tablourile tale. Multi pupici:-*

    RăspundețiȘtergere
  16. atatea cuvinte frumoase ti s-au spus...nici nu indraznesc sa mai adaug ceva....il las pe poet sa vorbeasc ain locul meu.felicitari si pentru ceea ce scrii misha,picturile sunt in perfect acord cu comentariile lor!Sunt toti copacii incarcati de frunza,
    munitia de toamna e intreaga,
    si-n prabusirea prea adanc ascunsa
    o mana trista s-a decis sa traga.

    Un singur gest mai trebuie in clipa
    abia legata de un fir subtire,
    si pasarile lumii cu aripa
    mai tin acest frunzar in naruire.

    E-o toamna ca o ultima instanta
    si ca un anotimp dupa-o betie,
    si mana trista s-a atins de clanta
    dar s-a retras: tragaci putea sa fie.

    Si ce e cel mai trist din toate-acestea
    e ca apel nu poate sa existe,
    c-asa de natural s-a stins povestea,
    incat pamantu-i plin de frunze triste.

    Si fiecare frunza e o mana,
    care-a uitat de tutelarul umar,
    si ce va fi din toate sa ramana
    decat senzatia de scrum si numar.

    Atata tine micul drept la vara,
    atata tine restul peste toamna,
    si fiecare frunza ce coboara
    ne-acuza, ne arata, ne condamna.

    Cocori si gaste, randunici si rate,
    se duc de-aici, sa nu cumva sa vada
    cum noi cu toate frunzele in brate
    ne pregatim de cea dintai zapada.

    In arbori plini de scrum e frunza-ntreaga
    ca-n niste tevi de arma fara tinta,
    si mana trista n-are chef sa traga
    si gura trista n-are chef sa minta.

    In ochi batrani, cu lacrima etansa,
    acestea toate vin de peste fire,
    cum vine toamna, cea dintai revansa
    a verii cand credeam in nemurire.

    RăspundețiȘtergere
  17. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere