I.J.R.V.M.R.

În traducere: Întreprinderea Judeţeană pentru Recuperarea şi Valorificarea Materialelor Reciclabile. Pe vremuri imemoriabile, societatea asta era mană cerească pentru studenţi şi nu numai. Când rămâneai în pană de bani, goleai cămara de sticle goale şi fugeai la colţul blocului unde, un nene în halat - întotdeauna de un albastru îndoielnic – lua sticlă cu sticlă şi, cu o dexteritate greu de imaginat, trecea cu degetul mare peste gâtul tuturor sticlele, doar-doar o găsi vreuna ciobită, după care, îţi număra mănunţeii în palmă. Cele mai de preţ erau, fireşte, sticlele de şampanie. Era şi un banc pe tema asta: „Nu ştiu cum se descurcă alţii, că eu, unu, vând sticle goale de 100 lei pe lună, şi tot nu m-ajung cu banii”. Dar, pentru că nu mai există societatea asta, ce era să fac cu atâtea sticle goale? Am îmbuteliat... flori. Iar mă întrebaţi ce flori sunt astea? Este o întrebare răutăcioasă. Este atât de evident, încât... No, bine, hai că vă spun, totuşi: sunt magnolalaleloleucojum. Clară? Dară că-i clară. Mă am, da?

O seară frumoasă să aveţi : )

Respecte!