luni, 29 noiembrie 2010

Sunt neagră (şi) în cerul gurii

Cărbunele ăsta de desen, o fi el estetic acolo, pe hârtie, unde îi este locul, nicidecum pe nas, în urechi sau pe bocanci, unde îl aplic eu cu mult simţ artistic. Dacă ar fi doar pictură, aş face cu plăcere, fără să obosesc, fără să mă plictisesc, oricâte s-ar impune. Dar aici, la desen, mi se pare o muncă de chinez bătrân. Trebuie să faci haşuri, pe care le ştergi, şi iarăşi haşurezi, şi iar dai cu cârpa, şi mai tragi o „zeamă” cu podul palmei. Şi tot aşa, preţ de câteva ore, până iese ceva, drăguţ, dar total insuficient pentru profesor. Îmi voi mai plictisi paginile jurnalului o vreme cu aceste desene în cărbune, pentru că trebuie făcute vreo 20 de bucăţi până în ianuarie. Am să cer spor de toxicitate, spor de ruşine (Cum de ce? Ia încercaţi voi să mergeţi pe stradă ca şi cum aţi fi proaspăt ieşiţi din horn) şi, e clar, spor de ore suplimentare. Că m-or exmatricula ăştia din facultă pentru exces de zel. Că cine puii mei a mai văzut student care merge la toate orele şi, mai mult, stă şi peste program :p Da’ ies eu din recuperări anu’ acesta şi mă voi relaxa la anu’. Şi la anu’ iarăşi intru în recuperări şi, tot aşa, până la final. Dar nu-mi fac griji, ca, dacă a trecut o săptămână, e ca şi gata un an de studii. Că tăiem week-end-uri, tăiem sărbători, tăiem vacanţe… şi vedem noi ce mai tăiem.
Aşa că, dragii mei, cu optimism, înainte.
Respecte!

9 comentarii:

  1. Plina de elan fata asta... Sa fii mereu vioaie! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Sa stii,Misha,ca viata capata sens doar prin ceea ce iubesti si prin suferinta ca ai la dispozitie un timp limitat pentru a nu irosi aceasta sansa.

    Felicitari!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ca de obicei faci tu bine ce faci , dar ai grija cu......" taierile " alea, ca cine stie ce belea mai faci:)) ca unii, bietii, nu au nici o vina

    RăspundețiȘtergere
  4. Sa inteleg ca cifra 1 in coada anonimului ramane stabilit ca esti tu, da?:p Acestea fiind spuse, ceilalti se vor putea semna, de acuma-n colo, cu indice cuprins intre 2 si n(n-1). Glumesc, sa nu te superi pe mine:) Multumesc si te mai astept, anonim1.

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu, Claudia, nu sunt deloc vioaie. Sunt chiar o tipa de-a dreptul.. asezata:p Imi conserv energia pentru alte cele. Tocmai pentru ca n-o am in exces. Multzam de comentariu!

    RăspundețiȘtergere
  6. No, draga Error, aici sunt impartite parerile. Uii spun ca, tocmai de-aia, n-ar trebui sa-mi irosesc timpul. Sincer, inca sunt putin nehotarata, iar asta creste o data cu volumul de munca. Ar trebui sa pun aici doua cosulete, unul pentru buline albe si unul pentru buline negre. Si sa votati. Si, inainte de sesiune, numaram voturile. O zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  7. Pic draga, daca eram la medicina, temerea ta putea fi, oarecum, bazata. Asa insa, pot taia, pe unu-altul, doar de pe lista:)) Sau, de ce nu, de la ratzie?! :p Pup cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  8. Tocmai de aia aveam oarescare temeri , ca nu esti la medicina:))) Ca aia stiu ce sa taie.Ma rog, exista si exceptii- remember Ciomuu:))

    RăspundețiȘtergere