Zăpada mieilor

Bine v-am regăsit, dragi prieteni! Sper că nu m-aţi dat uitării, după o atât de lungă pauză. Aşteptaţi, probabil, să mă scuz, spunând că „vai, ce ocupată am fost”, că „nu mi-am văzut capul de atâta treabă”, sau că „am fost plecată în Dubai (ziceam şi eu)”. Nu, nimic din toate astea; sunt sănătoasă, am mai şi pictat câte ceva, doar că - deh, vârsta - am uitat parola blogului :D Mulţumită faptului că mi-am călcat pe orgoliu şi am rugat un prieten „recuperator” să mă ajute, iată-ne din nou împreună. Şi, întru împăcare, postez ultima mea lucrare, „Zăpada mieilor”, pictură în ulei pe pânză, 30x100 cm. 

Să aveţi o primăvară frumoasă! 

Peştii nu vorbesc

Sunt proaspăt sosită din Tabăra Naţională de Pictură de la Hoteni - Maramureş şi simt nevoia ca, înainte de a bate câmpii despre postarea de astăzi, să le mulţumesc din suflet gazdelor noastre de acolo, preotul Ioan Ardelean şi minunatei sale soţii, preoteasa Luminiţa. Totul a fost o încântare – de la peisajul bucolic din acea zonă, la colegii de breaslă veniţi din toate colţurile ţării. Vă spun despre acest eveniment, nu pentru informarea dvs. culturală – ar fi plictisitor, ci pentru că, pentru mine, a fost o adevărată lecţie de viaţă. Aceşti doi oameni, părintele şi soţia sa, au 10 copii. Doi ai lor, 8 luaţi de suflet. Acolo, în acel colţ uitat de lume, în fiecare dimineaţă, casa se umple de viaţă, toată suflarea ştie ce are de făcut, de la mic la mare, iar cuvântul „mami” este pe buzele a zece copii. Am învăţat, aşadar, că este mult mai plăcut sufletului să ajuţi pe alţii, în loc să te plângi cât e ziua de lungă, uneori inventând pricini de supărare.

Eu nu pot decât să mă consider un om norocos, că am întâlnit astfel de oameni.

Să ne revedem cu drag!

Pictură executată în cuţit de paletă, cu vopsea de ulei, pe pânză pe şasiu de lemn, dimensiuni 50x70 cm.

Pofticioşii (sau Frumoasa şi Bestia)

Am încercat, precum se vede, o altă abordare a pânzei. Una mai flu, mai puţin… frecată, mai puţin academică. Eram hotărâtă să pictez ceva, orice. Dar acel „orice” numa’ nu se lăsa descoperit. Am început prin a face un fundal, spunându-mi că, la un moment dat, îmi va trece ceva prin minte. Şi l-am lăsat la uscat, pe şevalet. De fapt, nu pe şevalet, ca nu mi-a încăput, ci pe uşa de la dulap. Şi stând eu aşa, ca un artist uitat de muză, am început să văd diverse figuri – exact ca atunci când, copii fiind, căutam diverse forme în nori. Şi-am văzut o faţă, şi încă una şi încă… Partea grea a fost cu mobilizarea fizicului meu, pentru că, atunci când vedeam o figură, în momentul în care mă apropiam de pânză, dispărea. Ce a ieşit până la urmă, a scos nu puţine sunete de mirare şi uimire şi laudă. Şi, pe măsură ce lumea se dă tot mai tare pe spate din pricina acestei lucrări, eu sunt tot mai uimită. Motiv pentru care, o postez, în aşteptarea părerilor voastre. Care păreri, pentru mine, sunt foarte importante.

Vă urez o vară frumoasă!

Lucrare executată pe uşa de la dulap, pe pânză, în ulei, dimensiuni 1.20x1.00 m.

Toamna se numără… dovlecii

Eu nu-s grăbită de felul meu – că deh, sunt ardeleancă – dar am sărit peste vară şi am cules deja dovlecii. Aş fi putut picta şi ceva de sezon, dar sunt mărunte toate. Cam cât ar fi trebuit să stau aplecată peste pânza asta, să pictez caise, sau cireşe, sau, o, nu, că mă ia cu ameţeală gândindu-mă la afine. Şi unde le stă mai bine dovlecilor, decât pe o prispă de casă de la ţară. Când priviţi această lucrare, să nu schiţaţi nici un gest, că eu sunt acolo, în spatele geamului, şi vă văăăd.  No, bine, dacă-i un gest ce m-ar face să cred că vă place ce vedeţi, schiţaţi-l dară.
Să aveţi o duminică minunată… sau ce-a mai rămas din ea.

Lucrare executată în ulei pe pânză, dimensiuni 80x80 cm.

Motoceii

  Sunt o norocoasă, fără putinţă de tăgadă. Norocoasă, pentru că am avut acces la asemenea model. Norocoasă, că mi-au ajuns vopselele pentru dimensiunea acestei lucrări. Norocoasă, pentru că încă nu m-aţi părăsit. Dacă veţi considera că am „prins” fain modelul, să ştiţi că nici n-a fost foarte greu. Bătăi de cap mi-au dat, în schimb, motoceii. Că parcă, dintre toate cârpele, eşarfele, fularele şi alte de-alea de spânzurat întru împodobirea femeiască, nu puteam alege decât aceşti motocei de blăniţă, coloraţi cu ce le-a mai rămas, pe fundul borcanelor, ălora de la vopsitorie. Dar, într-un final, am reuşit să le dau de capăt şi să le redau „pufoşenia”.
Dacă vă place ce-a ieşit, nu vă sfiiţi să-mi daţi de ştire.

Vă îmbrăţişez, cu drag, pe toţi.
P.S. Nu, nu am numărul de telefon al modelului!
(Lucrare executată în ulei, pe placaj maruflat cu pânză, dimensiuni 1.40 x 1.00 m)