Peştii nu vorbesc

Sunt proaspăt sosită din Tabăra Naţională de Pictură de la Hoteni - Maramureş şi simt nevoia ca, înainte de a bate câmpii despre postarea de astăzi, să le mulţumesc din suflet gazdelor noastre de acolo, preotul Ioan Ardelean şi minunatei sale soţii, preoteasa Luminiţa. Totul a fost o încântare – de la peisajul bucolic din acea zonă, la colegii de breaslă veniţi din toate colţurile ţării. Vă spun despre acest eveniment, nu pentru informarea dvs. culturală – ar fi plictisitor, ci pentru că, pentru mine, a fost o adevărată lecţie de viaţă. Aceşti doi oameni, părintele şi soţia sa, au 10 copii. Doi ai lor, 8 luaţi de suflet. Acolo, în acel colţ uitat de lume, în fiecare dimineaţă, casa se umple de viaţă, toată suflarea ştie ce are de făcut, de la mic la mare, iar cuvântul „mami” este pe buzele a zece copii. Am învăţat, aşadar, că este mult mai plăcut sufletului să ajuţi pe alţii, în loc să te plângi cât e ziua de lungă, uneori inventând pricini de supărare.

Eu nu pot decât să mă consider un om norocos, că am întâlnit astfel de oameni.

Să ne revedem cu drag!

Pictură executată în cuţit de paletă, cu vopsea de ulei, pe pânză pe şasiu de lemn, dimensiuni 50x70 cm.

Pofticioşii (sau Frumoasa şi Bestia)

Am încercat, precum se vede, o altă abordare a pânzei. Una mai flu, mai puţin… frecată, mai puţin academică. Eram hotărâtă să pictez ceva, orice. Dar acel „orice” numa’ nu se lăsa descoperit. Am început prin a face un fundal, spunându-mi că, la un moment dat, îmi va trece ceva prin minte. Şi l-am lăsat la uscat, pe şevalet. De fapt, nu pe şevalet, ca nu mi-a încăput, ci pe uşa de la dulap. Şi stând eu aşa, ca un artist uitat de muză, am început să văd diverse figuri – exact ca atunci când, copii fiind, căutam diverse forme în nori. Şi-am văzut o faţă, şi încă una şi încă… Partea grea a fost cu mobilizarea fizicului meu, pentru că, atunci când vedeam o figură, în momentul în care mă apropiam de pânză, dispărea. Ce a ieşit până la urmă, a scos nu puţine sunete de mirare şi uimire şi laudă. Şi, pe măsură ce lumea se dă tot mai tare pe spate din pricina acestei lucrări, eu sunt tot mai uimită. Motiv pentru care, o postez, în aşteptarea părerilor voastre. Care păreri, pentru mine, sunt foarte importante.

Vă urez o vară frumoasă!

Lucrare executată pe uşa de la dulap, pe pânză, în ulei, dimensiuni 1.20x1.00 m.

Toamna se numără… dovlecii

Eu nu-s grăbită de felul meu – că deh, sunt ardeleancă – dar am sărit peste vară şi am cules deja dovlecii. Aş fi putut picta şi ceva de sezon, dar sunt mărunte toate. Cam cât ar fi trebuit să stau aplecată peste pânza asta, să pictez caise, sau cireşe, sau, o, nu, că mă ia cu ameţeală gândindu-mă la afine. Şi unde le stă mai bine dovlecilor, decât pe o prispă de casă de la ţară. Când priviţi această lucrare, să nu schiţaţi nici un gest, că eu sunt acolo, în spatele geamului, şi vă văăăd.  No, bine, dacă-i un gest ce m-ar face să cred că vă place ce vedeţi, schiţaţi-l dară.
Să aveţi o duminică minunată… sau ce-a mai rămas din ea.

Lucrare executată în ulei pe pânză, dimensiuni 80x80 cm.

Motoceii

  Sunt o norocoasă, fără putinţă de tăgadă. Norocoasă, pentru că am avut acces la asemenea model. Norocoasă, că mi-au ajuns vopselele pentru dimensiunea acestei lucrări. Norocoasă, pentru că încă nu m-aţi părăsit. Dacă veţi considera că am „prins” fain modelul, să ştiţi că nici n-a fost foarte greu. Bătăi de cap mi-au dat, în schimb, motoceii. Că parcă, dintre toate cârpele, eşarfele, fularele şi alte de-alea de spânzurat întru împodobirea femeiască, nu puteam alege decât aceşti motocei de blăniţă, coloraţi cu ce le-a mai rămas, pe fundul borcanelor, ălora de la vopsitorie. Dar, într-un final, am reuşit să le dau de capăt şi să le redau „pufoşenia”.
Dacă vă place ce-a ieşit, nu vă sfiiţi să-mi daţi de ştire.

Vă îmbrăţişez, cu drag, pe toţi.
P.S. Nu, nu am numărul de telefon al modelului!
(Lucrare executată în ulei, pe placaj maruflat cu pânză, dimensiuni 1.40 x 1.00 m)

În lanul de secară

Abia ce l-am terminat pe cel cu floarea soarelui, că m-am şi apucat de maci. Am zis că, dacă am prins şpilul, să vezi ce repede-l fac… ţaca-paca. Doar că, deşi eu am crezut că îl fac în acelaşi stil, pe măsură ce lucram la el, îmi dădeam seama că e… tot aşa, da’ altfel. Parcă este goblen. Îmi pare tare rău că nu am putut filma cât timp a ţinut expoziţia, să vedeţi reacţiile vizitatorilor. Puţini au fost cei care s-au putut abţine să nu pună degetul, să vadă dacă-i pictat sau cusut  Cineva a întrebat dacă e pictură pe scârţ. Altcineva mi-a zis – neştiind că eu sunt autorul lucrării – că trebuie că-i puţin dusă cu capul cea care a pictat; că wow, câtă răbdare, ce nebunie… Eu, dragilor, am luat-o ca pe un compliment. Că, no, trebuia să-mi culeg de undeva un moral mai proaspăt. Că al meu e pe undeva la nivelul podelei. Vă rog, dacă auziţi strigăte de durere, ridicaţi repede piciorul, ca aveţi moralul meu sub talpă. Poate, dacă vine şi aici, în nordul ţării, puţină primăvară, îmi va reînvia şi mie optimismul.
Cu drag, până la următoarea întâlnire!
(pictura în ulei, pe pânză pe şasiu lemn, în cuţit de paletă, 70x50 cm)

O nouă tehnică

Nici nu vă puteţi imagina cât de greu mi-a fost să nu postez ultima mea „inovaţie” în materie de pictură. Am amânat momentul, până după vernisajul care a avut loc luni, 26 martie. Aş putea să vă dau şi un link spre o televiziune locală, unde am dat un interviu. Dar nu vi-l dau, pentru că-s atâta de urâtă şi obosită… Scuze am, (port întotdeauna la mine, just in case), anume că am muncit la o lucrare de genul celei pe care o postez astăzi, cam 10-12 ore pe zi, timp de două săptămâni. Şi am reuşit să finalizez trei de acest gen. Şi-s mândră de mine cum nici mama nu-i : ) Aştept, cu multă nerăbdare şi emoţii, părerea voastră.
Să ne revedem sănătoşi, cu primăvară-n suflet!

(„Floarea soarelui”, pictura în ulei, în cuţit de paletă, pe pânză pe şasiu de lemn, 50x70 cm)

Eliberarea sinelui

      

    Încerc, aproape zilnic, să găsesc o „găselniţă”, ceva ce nu s-a mai văzut, pentru că nu s-a mai făcut. Şi când să zic „hop”, găsesc o lucrătură similară pe internet. Înaintaşii noştri aveau, cu siguranţă, infinit mai multă încredere în talentul lor, pentru că se simţeau unici pe uliţa lor. Dacă Georges Seurat ar fi pictat astăzi, şi s-ar fi uitat pe Google, ar fi plâns amar peste punctele lui în amestec optic. Dacă Picasso ar fi fost coleg de facultate cu mine, ar fi plecat bombănind, văzând cum ideile lui sunt prezente pe pânzele multor colegi de-ai mei. S-ar fi făcut… gigolo. Şi lista poate continua până învăţăm împreună istoria artelor.

          No, ce vreau eu să spun, până la urmă, este că am executat această lucrare doar din pânză grunduită. Am modelat-o, am uscat-o cu foenul, m-am rugat de gură să stea în poziţie de gură, de mâini, în poziţie de mâini. Apoi, pentru că-i pânză, am pictat-o. Ce a ieşit, vedeţi şi voi. Am căutat, după ce am terminat lucrarea, pe internet, să găsesc ceva similar. N-am găsit. Nici n-am insistat. Că aveam nevoie, şi eu, ca omu’, de puţină încredere de sine.

          Sper să-mi spuneţi efectul ce-l produce asupra ochiului şi a… sănătăţii voastre psihice :D

          Cu mult drag, până data viitoare!

Pictură în ulei, pe pânză modelată, pe şasiu lemn, 30x40 cm.

Reşedinţa mea de vară…

        Doamne, ce fericită aş fi cu o căsuţă de-asta, neaoş ţărănească. Cu pridvor, cu flori la ferestre. Fără termopane, fără lavabile, fără… Doar cu spoială – cât se poate de ţipătoare – şi obloane cu inimioare la ferestre. Dorinţa mea cea mai arzătoare, este să am, într-o bună zi, o căsuţă, undeva la ţară, într-un loc uitat de lume. Ştiu ce spuneţi acum: că aşa-i când îmbătrâneşti. Dar nu. Iaca, nu de-aia îmi doresc eu o căsuţă la ţară. Mi-am dorit asta de când mă ştiu. De când mergeam la bunica şi stăteam pe prispa casei, unde mirosea a mere, a gutui, a struguri. Şi cât eram de fericită…
        Cu nădejdea că anul acesta a fost dat pentru a ni se îndeplini dorinţele, vă îmbrăţişez, cu drag!

(pictura în ulei pe carton maruflat cu pânză, 35x50 cm, foto Ghiţă Porumb)

Reţetă contra mahmurelii

Se iau câteva lămâi - se strâng până vedeţi că nu mai suflă - puneţi zeama obţinută într-un pahar. Aşezaţi paharul pe masă, cât mai la vedere. Fără zahăr, că pe cine vrem noi să păcălim aici?? Buuun. Acum vă aşezaţi încetuc pe un scaunel, vă uitaţi la ce a rămas din lămîi – cam atât cât să vă lovească mila. După care, cu o lacrimă în colţul ochiului (ochilor, dacă aveţi doi), desfaceţi o bere rece şi o beţi în tihnă, urându-vă numai de bine în anul ce tocmai a venit. După asta, vă duceţi uşurel în pătuc, nu de alta, dar dacă muncim în prima zi a anului, e semn că asta vom face până în 2013. Şi ar fi mare păcat să ne risipim în chestiuni mărunte.
Vă doresc un an frumos şi multă sănătate.
Cu mult drag!

(pictura în ulei, pe carton maruflat, 35x50 cm)