
Pe scurt, DLS. Sau, tot pe scurt, să-i dăm cezarului ce este a cezarului! Sincer, dacă aş fi în locul lui, să mă scoată din casă muntele de cupe, diplome, medalii, cred că, de la o vreme, m-aş plictisi şi m-aş apuca de altceva. Deşi, dacă stau să mă gândesc bine, şi eu am impresia că nimeni nu spală vasele la fel de bine ca mine; că sunt de neînlocuit în sensul acesta (sic). Am fost întrebată (nu de o singură persoană, vă asigur) că, haha, hihi, să te vedem ce text scrii la portretul acesta. Am înţeles eu – că deh, sunt fată mare (sau pe aproape) – cum că domnul DLS nu este tocmai cel mai iubit dintre pământeni. Explicaţia este simplă şi, cred eu, de bun simţ. Competiţia este acerbă, la turneele de scrabble. Niciodată competitorii din tabăra adversă nu vor privi cu ochi buni pe cel care, ani la rând, le-a „suflat” titlurile. Să ne înţelegem, eu vorbesc aici de Dan Laurenţiu Sandu, jucătorul de scrabble. În rest, toţi suntem aşa cum suntem, cu bune şi cu rele. Oricum, eu cred că este necesar ca, în orice facem, să fie cineva care să ţină ştacheta cât mai ridicată. Şi trebuie să-i mulţumim maestrului pentru asta.
Până la următoarea întâlnire,
Respecte!