Domnişoara cu pălărie

Până nu fac cursuri de utilizare a aparatului foto, ar trebui să mă abţin să mai postez. Nu de alta, dar le fac varză pe toate, din punctul de vedere al albului. Dacă puteţi crede, în toată pictura asta n-am folosit cu totul 10 g de vopsea albă, dar, privind fotografia, ai zice că am devalizat de alb întreaga galerie de artă. Dar, pentru că sunt tare restanţieră la postări, o las, totuşi, aşa cum este. Ideea este că, în realitate, domnişoara este muuult mai frumoasă. Chiar şi pălăriuţa. Oricum, e de apreciat ca este primul portret cu mâini, pictat de mine, în cuţit de paletă. Şi este atât de mare, încât a trebuit să mă ridic pe vârfurile picioarelor să pot ajunge la pălăriuţă.

Vă doresc să treceţi cu bine peste… sfârşitul lumii. Nu de alta, da’ pentru cine aş mai picta eu?!

„Căsătorie din interes”

O colivie de aur. Da, dar tot colivie rămâne. Da’ e de aur! Da’ e colivie! Şi am putea argumenta pro sau contra până mâine. M-a întrebat îngerul meu dacă am pictat ce simt. Nuuu. În primul rând, că nu-s măritată. În primul rând, încă nu s-a „manufacturizat” colivia pentru mine. Şi, tot în primul rând, cine-i aşa nărod să cheltuiască pe o colivie de aur, că dacă-mi place omu’, mă „leg” eu singurică, nu e nevoie de o asemenea investiţie… Să trecem dară peste analiza a ceea ce a vrut artista (hehe) să zică aici – o vor face alţii după ce plec eu – şi să vă spun că aşa mi-a venit mie (după o zbatere a neuronului de serviciu). Să nu credeţi cumva că am un fetiş cu pantofi. Doar că mi se par un simbol foarte la îndemână şi de-a dreptul decorativi. Şi, dacă tot a venit vorba, să ştiţi că eu am două of-uri la viaţa mea: manichiura şi încălţămintea. Desigur, nimeni nu-i perfect, iar unii încearcă să-mi găsească scuze, afirmând cum că aş fi, totuşi, femeie.

Să aveţi o noapte minunată.

Vă pup. Pe toţi!

Frotiu vrea, frotiu îi dăm

Asta este o altă tehnică. Nu o căutaţi pe net, pentru că o veţi găsi doar ca tehnică de analiză de laborator. Ceva medical, oricum. Vă luminează fata acum . Cu tehnica frotiu se redau norişori şi ape. Bine-nţeles că doar la peisaj putem aplica această tehnică, iar eu, când aud de peisaje, simt că-mi vine să-mi las baltă toate interesele. Pe lucrarea postată acum, am lucrat timp de câteva săptămâni. Îmi pare atât de rău că n-am putut fotografia fiecare fază prin care a trecut biata pânză; nu de alta, dar să vedeţi şi voi cât de plină de bunăvoinţă am fost eu şi cât de îngăduitoare bucăţica de textilă. Până la urmă – urma fiind astăzi – am ajuns la faza asta care, sincer, îmi place. Atât de mult îmi place, încât i-aş oferi lacului plăcerea unei răţuşte (sau invers), după care, mândră de să-mi sară şi mai multe nici că, aş merge cu el în primul gang, să-l fructific. Că, printre lilieci plesnind de sănătate şi fazani puşi la fezandat, cred că aş avea un loc de frunte. Chiar aşa, c-a venit vorba de gang, ştie cineva unde-i unicul meu critic, şi anume „criticdegang”?
    Vă salut cu drag şi, dacă în drumul vostru întâlniţi primăvara, trimiteţi-o şi la mine. Că, cine ştie, poate mai pun de-un peisaj…