Întâmplător, domnişoara aici de faţă se numeşte Mariana – variantă de asfalt a Măriei noastre. Aşa că, titlul postării are noimă 100%. Promit că-i ultima dată când mă mai plâng de calitatea pozelor şi voi ruga pe cineva (priceput) să mă ajute în sensul acesta. Modelul meu avea, iniţial, un tricou şi o fustă de in topit. Adică, aşa cum îi şede bine unei domnişoare, vara. Mâna dreaptă nu s-a lăsat deloc modelată din penel (penel mânuit de mine), drept pentru care, i-am făcut mănuşi peste cot, din satin mov. Acum, nu puteam s-o las cu mănuşi şi fără nimic pe cap (că în cap are ea destule). I-am pus pe cap o pălărie, în ton cu mănuşile şi, una peste alta, a ieşit fata noastră ca o domnişoară la bal. Sper să aprecieze extra-munca mea de a o face „boboc” şi, cine ştie, se va ataşa de ideea de a purta pălărie. Că rău nu i-ar sta. Deloc. Acum, dragii mei, mai am o singură nedumerire. Mâna dreaptă cere ceva şi nu ştiu ce. O floare, o batistă…
Până mă hotărăsc, v-o postez spre vizionare aşa cum e, adică cu mâna goală : )
Vă pup pe toţi (fie, să stea şi fetele la rând).
o poseta?:)
RăspundețiȘtergereCe poseta?:))o sticla de bere mai degraba,dupa privirea pe care o afiseaza:)sau scrisoarea cu hotararea de divort?sau lesa ?:)
RăspundețiȘtergereSe vede ca cele doua propuneri vin de la o fata si un baiat:p Poseta, Alice? Eu ma gandeam la o floare, un eventai... ceva mai potrivit cu „epoca”. Bere, criticdegang? Asta-i domnisoara de pension, se poate?:) Va multumesc amandurora pentru interventie. Pup!
RăspundețiȘtergereEu as zice ca ar merge un pahar subtirel cu sampanie. De fapt cam al doilea dupa figura molicica pe care o face.
RăspundețiȘtergere