Îhî, aţi înţeles bine. Toamnă. Ştiu că cei din sud vor face pfui, dar aici, la mine acasă, a venit toamna. Nu ieri, nici azi. A venit prin luna mai, cu o mică pauză de vară de vreo – să zicem – două săptămâni. De două luni plouă, iar noaptea sunt cam 13 grade. Am pus lemnele în stand-by, lângă sobă. Că numai ce mă uit la ele şi deja mi-e mai cald. Atât de mult şi de tare a plouat, că mi s-a dus naibii cultura de roşii – adică toate cele zece fire. Au rămas aşa, cam ţepene, nici verzi, nici coapte. Dacă, printre ele, se mai nimereşte câte una mai roşioară în obraji, sunt la mare concurenţă cu melcii. Adică ce aştept să culeg a doua zi, rezolvă dumnealor, noaptea. Atât de mult a plouat, încât seara, când stau la o bere pe terasa (un fel de pridvor mai pătrat), văd cum se iţeşte câte-un broscoi verde, plin de el. Daca-ş avea sânge-n mine, l-aş însemna cu vopsea. Nu de alta, dar am bănuiala că-i acelaşi în fiecare seară. Nici nu intră, nici nu iese. Se „hoalbă” la mine de-ai zice că-i sunt dragă. Iar eu nu pot, sub nici o formă, să-i împărtăşesc sentimentele. Oricum, până nu vine vara şi la noi, eu nu mai stau seara pe terasă. Nu de alta, dar căţelul meu mă urmează pretutindeni şi am aşa, o nelinişte, că ar putea testa rezistenţa viitorului meu Făt-Frumos. Asta, doar în cazul în care m-ar lovi deznădejdea şi aş săruta broscoiul.
Să ne revedem sănătoşi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu