joi, 1 decembrie 2011
La mulţi ani, România
Daca-mi place că sunt româncă? Absolut că da! Îmi place mirosul de fân proaspăt cosit. Auziţi ce prostii spun? Dacă-i aşa proaspăt, nu-i fân, e iarbă. Oricum, îmi place. Mă înnebunesc de drag că trăiesc în România, pentru că aici cresc capre. Şi nu vorbesc de capra neagră, ci de cea a vecinului. Acea capră care, în mintea românului, e întotdeauna gata de crăpat. Îmi place în România, pentru că, aici, oamenii sunt religioşi. Cum n-ar fi, dacă merg la biserică şi se roagă pentru capra vecinului? Să craaape! Îmi mai place în România şi pentru că cetăţenii sunt prietenoşi şi plini de omenie. Dacă te văd căzut în stradă, nu te ridică, să nu te deranjeze. Că, nu-i aşa, poate tocmai gândeşti ceva important pentru ţară. O, da, era să uit. Îmi iubesc ţărişoara atât de tare, încât refuz să merg în alte ţări. Ca să nu-mi treacă.
Acum, vorbind la modul cel mai serios, eu chiar sunt mândră că sunt româncă. Drept pentru care, că tot e prima zi de iarnă, am pictat, ceva mic, din suflet, pentru voi, dragii mei compatrioţi.
La mulţi ani, România!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu