Nici n-a venit bine iarna, şi gândul îmi zboară la mare. In fiecare an, aud poveşti pline de savoare ale celor care au văzut alte mări (sau aceeaşi, văzută din alt unghi). De fiecare dată îmi propun să merg şi eu undeva pe o plajă curată, unde apa este atât de limpede, că ţi se vede pedichiura, unde umbra este data de plante cu frunza lata şi unde nici musca nu îndrăzneşte să se arate. În fiecare an fac o escală la Mamaia. Şi tot în fiecare an, mă simt, tot la Mamaia, un străin în ţara mea. Totul este tras la liniar, plaja curată (sau aşa am prins-o eu), preţuri occidentale (sau peste) şi abordările de genul: „Dacă nu aveţi cazare la hotel X, ne pare rău, nu vă puteţi pune păturica aici”; „Ne scuzaţi, dar este proprietate privată”; „Nu staţi aici, că umbra este de la vecinul care a plătit pentru umbrelă” şi lista ar putea continua. Pentru mine, litoralul înseamnă locul unde îţi poţi pune prosopul acolo unde îţi place, acolo unde se aude: „Pooooruuumb caaaald!”, „Ia gogoaşa, neamuleee!”. Veţi gândi, poate, că sunt asemenea rromilor care, deşi au vilă, dorm în curte, la cort. Se poate că trebuie să mai curgă ceva Dunăre în Deltă până să gândesc pentru secolul acesta. Acu, voi credeţi ce vreţi, dar mie aşa îmi place marea.
Cu drag, până la postarea următoare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu