joi, 8 iulie 2010

Wow!!!



Am pus acest titlul, ca să vă scutesc de un efort. Acum aş fi zâmbit, dar nu mă lasă programu’. Da, e autoportret nud. Că ce că dacă? M-am rugat de toate femeile – inclusiv de bunica din vecini – n-a vrut nimeni. Că hihi, că haha, că ioi. Până la urmă, ce mare chestie? Că ziceam că suntem pe plajă… Sau ziceam că nu sunt eu… Atât de tare m-a măcinat ideea de a încerca să pictez un nud, încât am trecut peste orice convenienţe, şi am făcut-o şi pe-asta. Poate aşa vor prinde curaj şi altele… Măcar aşa, să mă facă pe mine de ruşine. Oare cum să-i zic tabloului? Autoportret în faţa pânzei goale? Autoportret nud în faţa şevaletului? Pânză nud în faţa pictoriţei? Două nuduri? Simt că mă ia aşa, cu năduşeala, la gândul că voi posta chestia asta. Până la urmă, o treabă ar trebui să fie clară, pentru toţi cei care vor vizita jurnalul meu. Că trebuie să critice pictura, nu modelul. Pentru a critica modelul, ne întâlnim, bem o bere, o cafea, ceva, şi-mi spuneţi tot-tot ce nu vă place la model. Eu am să-i transmit şi, dacă o prinde jena, sigur nu mai stă a doua oară. Aaa, să nu uit! N-am făcut plajă cu sutien, pur şi simplu, aşa reflectă albul la aparatul foto. În realitate, sunt mult, da mult mai frumoasă. Iar zâmbesc.
Şi sper să adormiţi şi voi, după ce vedeţi asta, tot cu zâmbetul de buze.
Pe data viitoare.
Respecte!

Lucrare executata in ulei,pe panza, pe sasiu de lemn, dimensiuni 70x50 cm, rama inclusa.

20 de comentarii:

  1. criticdegangimpresionat8 iulie 2010 la 22:29

    chiar asta am zis cand am deschis pagina :)

    stau si cantaresc ce sa scriu-pe vecine le-ai intrebat,dar pe vecini?:)
    nudurile sunt cele mai grele,trebuie sa transmita emotie,sau o stare,felicitari!!10+bine centrat,culori echilibrate,cuvertura ma mai gandesc,modelul,minunat!
    asa ar trebui sa arate un autoportret!

    inca astept sa intrebi vecinii daca vor sa pozeze:)

    RăspundețiȘtergere
  2. INCA MA MAI GANDESC DACA IMI PLAC DIMINETILE SAU SERIILE :) CU POSTARI ... FELICITARI NATURII!!! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. ai uitat sa semnezi tabloul!
    cum sa se cheme?eu cu panza!

    RăspundețiȘtergere
  4. Mi-a fost frica. Exact asta-i cuvantul. Frica. De nud normal. Ma uimeste si ma onoreaza comentariul tau. Multumesc mult.
    Da, cuvertura este un semn de intrebare si pentru mine, dar mi-e teama ca daca il mai "puchinesc" putin, "tai" din detaliile nudului. Dar.. s-ar putea sa revin. Barbati? Care barbati? Unde? Sa vina barbatii la mine. Poate se ofera cineva?!
    Multumesc inca o data, criticdegang!

    RăspundețiȘtergere
  5. Imi aruncasem de cateva ori privirea ... nimic.. apoi, dintr-o data.. wow :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Anonim, sunt frumoase diminetile, dupa ce serile te uiti la picturile mele:) Da, uneori natura face minuni. Natura umana, care alta?:p
    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  7. Toteu... ai dreptate, m-a zapacit rau modelul:) O semnez acuma. Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  8. Stiam ca acidul e.. acid. Dar acest "wow", cred ca il voi lua ca pe-o chestie de "bine". Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  9. Acidul asta e si el .. om, si are o slabiciune pentru artist :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Sunt incantata sa aflu ca am admiratori, acid rain. Multumesc inca o data!

    RăspundețiȘtergere
  11. Hmm...Prea expresive,reusite...pictura si modelul...pt a fi criticate!Acuma,na...nu te infoia prea mult in pene!:P.Felicitari draga mea!

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu pot sa-ti dau solutii pentru toate problemele vietii,
    Nu am raspunsuri pentru indoieli si temeri, dar pot sa te ascult si sa particip la zbuciumul tau
    Nu pot sa schimb trecutul si nici viitorul tau
    Dar cand vei avea nevoie de mine voi fi alaturi de tine
    Nu pot sa te opresc sa nu te impiedici
    Dar pot sa iti ofer mana, sa te ajut sa nu cazi
    Bucuriile, victoriile si succesele tale, nu sunt ale mele.
    Dar sunt foarte bucuros cand te vad fericita
    Nu judec deciziile pe care le iei in viata
    Ma limitez sa te sustin, stimulandu-te si ajutandu-te, daca imi vei cere
    Nu pot sa-ti fixez limitele activitatii tale, dar iti ofer sansa necesara pentru a spera mai mult
    Nu pot evita sa suferi cand o durere iti rupe sufletul
    Dar pot plange cu tine si pot aduna bucatile sufletului tau...
    si tu vei fi din nou bucuroasa de viata
    Nu pot sa-ti spun cine esti
    si nici cine ar trebui sa fii
    Pot numai sa te iubesc asa cum esti si sa fiu prietenul tau cel mai bun !
    Iti multumesc ca existi!

    RăspundețiȘtergere
  13. Multumesc, Zgripti. Nu, nu ma umflu... desi, vreo 4-5 kg acolo, n-ar strica:) Sa mai treci pe la mine! Deja, acest multumesc al meu pare, cred, putin banal. Dar e din suflet.

    RăspundețiȘtergere
  14. Da... e randul meu sa spun wow. Multumesc, abis, a foarte frumoasa poezia. Multumesc si pentru ceea ce inseamna ea.

    RăspundețiȘtergere
  15. M-am trezit cam tarziu sa postez ...ce sa zic...fara cuvinte...ai talent Misha,si imaginatie...si un trup minunat!Felicitari si multa bafta in continuare draga mea!:)

    RăspundețiȘtergere
  16. Nicol, credem ca m-ai parasit:) Decat niciodata... Multumesc mult. Te pup!!

    RăspundețiȘtergere
  17. Cristi(Meikyo)9 iulie 2010 la 17:32

    Vara ta/
    In zambet/
    Lumina.

    Clipa de fata/
    Traita/
    In soare.

    Arigato gozaimashita!!

    RăspundețiȘtergere
  18. Off... meikyo... credeam ca te-am pierdut la tabloul asta. Frumos! Multumesc :)

    RăspundețiȘtergere
  19. Un tablou superb misha,mult succes incontinuare si deasemenea multa inspiratie ptr ca talent e clar ca il ai/Va pup si multe impliniri in viata

    RăspundețiȘtergere
  20. Multumesc mult, anonim. Doar ca, nu stiu sa fim mai multi aici:) Te pup si eu.

    RăspundețiȘtergere