marți, 26 octombrie 2010

MULŢUMESC

Am făcut-o şi pe asta! Sincer, nu prea ştiu cum a fost şi ce s-a întâmplat acolo. Aşa emoţii am avut, că n-am văzut nici pe unde calc. Ştiu însă că m-am simţit copleşită de prezenţa voastră. Nu mă aşteptam la o asemenea participare afectivă. Când am văzut filmuleţul de deschidere a vernisajului, tot ce-am putut spune a fost: Doamne, da îngrămădită pot fi. Adevărul este că n-am crezut nici o clipă că mi se va cere să spun câteva cuvinte. Dacă era după mintea mea, aduceam tablourile şi mergeam, până se termina cu toate cele, în oraş, la o bere. Vă mulţumesc tuturor. Prietenei mele, Dana Boldor, pentru primele vopsele şi pensule. Le mulţumesc lui Septimiu Crivei şi Pusicăi, pentru toată străduinţa pe care şi-au dat-o, să pot avea eu acest moment fericit. Mulţumesc celor care au dorit să aibă un tablou de-al meu. Mulţumesc celor care, deşi nu şi-au dorit portretul, mi-au spus că sunt încântaţi de modul în care i-am pictat. Mulţumesc şi celor care au avut fineţea să nu-mi spună nimic – înţelegând prin asta că nu le-a plăcut cum i-am „scos” din penel. Mulţumesc tuturor cluburilor pentru cadourile primite. Sper să rămână între noi, dar nici când am fost mireasă (încercaţi să înmulţiţi cu trei), n-am primit atâtea flori. Mulţumesc din suflet patronilor Hotelului Ary, din Cluj Napoca (str. Magaziei, la 5 minute de Gară) precum şi personalului acestui hotel, pentru îngăduinţă şi profesionalism.

Trebuie să spun că, doar timpul scurt până la vernisaj, m-a împiedicat să-mi pictez toţi colegii de scrabble, dar că, fără excepţie, îi voi face pe toţi… nemuritori. Că vor sau că nu vor. Dorinţa mea este ca, odată, peste ani, să vă întâlniţi cu toţii, fiecare cu „perechea” lui pictată şi să beţi, întru dragă aducere aminte, un pahar cu… ce doriţi voi.
Încă o dată vă mulţumesc, tuturor, din suflet.
Respecte!

13 comentarii:

  1. Reactiile prietenilor comuni m-au facut sa imi para rau ca nu am fost prezenta la vernisaj. Nu pot decat sa iti promit ca nu voi lipsi de la urmatoarea expozitie. Felicitari Mishulica!

    RăspundețiȘtergere
  2. Andarfa, daca veneai, aveai un picior in plus:)) Multumesc pentru felicitari. Pup }{

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna seara! Cand ma gandesc ca era cat pe ce sa lipsesc... si desi erau motive intemeiate, as fi trait cu regretul ca nu am participat la bucuria ta. Imi pare bine ca te-ai simtit bine, si noi ne-am simtit bine, si sper sa iti reuseasca ce ti-ai propus si sa se bucure cel putin la fel de mult ca mine si ceilalti pe care ii vei ,,scoate,, din penel.
    Iti multumesc inca o data pentru onoarea pe care mi-ai facut-o alaturandu-ma celorlalti jucatori de scrabble deja pictati de tine si bucura-te de darul pe care ti l-ai descoperit.
    Te imbratisez, Flori.

    RăspundețiȘtergere
  4. Iti multumesc mult pentru prezenta la vernisaj si, in special, pentru entuziasmul cu care ti-ai primit tabloul. Bomboanele de la tine le savurez, cate una, in fiecare seara. Mmmm:) Multumesc pentru urari. Sa ne vedem cu bine. }{

    RăspundețiȘtergere
  5. Textul de mai sus iti este adresat tie, Pretty, fireste:)

    RăspundețiȘtergere
  6. Felicitari pentru vernisaj!! Macar aici daca nu raspunzi la telefon :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Multumesc, Meikyo. Paraciosule:))

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu pot decat sa te felicit pt ceea ce faci; cu siguranta ca toti colegii de scrabble iti sunt recunoscatori si apreciaza munca si sensibilitatea exprimata in picturi... Cat despre mine,pt ca am avut onoarea sa te cunosc personal-dar chiar si daca nu -ce sa spun decat ca mi-au dat lacrimile cand am citit randurile tale de multumire, dar mai ales pt faptul ca nu am putut sa fiu prezenta acolo, in acel moment extrem de important pt tine. Dar, cu siguranta , cu gandul ti-am fost alaturi si... ce sa fac daca toti prietenii mei al caror nr de telefon il posed au tinut telefoanele inchise si n-am avut cum sa-ti transmit personal gandurile mele? :) Iti doresc sa ramai la fel de frumoasa in suflet ca si creatiile tale! Daca nu avem in noi ceea ce este deasupra noastra, vom ajunge in curand sa cedam la ceea ce este imprejurul nostru.:) keep walking!

    RăspundețiȘtergere
  9. Theiana, iti multumesc. Poate, la anul, cand voi "recidiva", vei reusi sa vii. Si mie mi s-a reprosat ca n-am raspuns la telefoane, dar intr-un spatiu atat de mic, iti dai seama ce "zumzet" au creat cele 50 si ceva de persoane?:) Sper sa ne revedem curand. Cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  10. :)frumos!te felicit pentru ca ai reusit sa expui picturile,Misha!imi pare tare rau ca nu am putut fi si eu acolo,sa le vad live....bine,veneam doar pentru vernisaj,ca de jucat scrabble,ma depaseste :)))ai fost radioasa si ai transmis emotii,asa inteleg eu din fotografii...esti un om special si in general se spune ca acesti oameni sunt atinsi de Doamne Doamne :)sa fii fericita si sa pictezi inca 50 de ani de acum incolo.

    RăspundețiȘtergere
  11. Nico draga, iti multumesc pentru comentariu. Crezi ca au vazut si altii ca am avut emotii?:p 50 de ani? Ce, vrei sa mor impuscata, sa nu mai sufar?:)) Te pup }{

    RăspundețiȘtergere
  12. frumoasa si bronzata si slaba (grrrrrrrrr) si talentuoasa si fericita, asa sa te vad mereu cu ochii mintii, cînd ma gîndesc la tine! sa traiesti!

    RăspundețiȘtergere
  13. Grrrr inseamna ca-i de bine sau....? Multumesc mult, Katja. Pup si sa traiesti si tu }{ Mult si frumos!

    RăspundețiȘtergere