Dragostea mea pentru mare este, în fiecare an, la fel de intensă. Când o văd, de departe încă, simt că nu am aer, simt cum mă cuprinde un val de fericire. Este o senzaţie similară cu cea dată de fiorii primei întâlniri, de fluturii primului sărut… După ce am pictat-o, aşa, din amintiri, am mai stat în faţa şevaletului încă multă vreme. Simţeam că ceva lipseşte, că e prea multă tristeţe acolo, undeva, pe bucăţica de nisip pustie. Am exclus, pe rând, corăbioare, pescăruşi, umbrele, urme de paşi pierduţi… Probabil, într-o zi, se va cere singur acel ceva ce va întregi tabloul.
Dar, pentru că este prima mea încercare de acest gen, de când m-am apucat să pictez, n-am mai avut răbdare şi vi-l arăt şi vouă.
Cu drag.
Mie-mi place sa numesc tabloul tau "Moartea cuvintelor".Felicitari,Misha!:)
RăspundețiȘtergereDesi e nostalgie in cuvintele tale, pare un rasarit de soare, semn ca " valul de fericire" exista acolo, undeva.....
RăspundețiȘtergereMultumesc, error:)
RăspundețiȘtergereTrebuia sa vii tu sa strici poezia momentului cu optimismul tau!? :))) Pup, pic!
RăspundețiȘtergere:))))) Pai eu te stiu drept " mama optimistilor" Cum altfel sa te vad?
RăspundețiȘtergereDimineata/
RăspundețiȘtergereIn val/
Umbra pescarusului.
Verde marin/
Smuls din taceri/
Soare.
Arigato gozaimashita!!
Buna...
RăspundețiȘtergeree frumos ce faci
te astept pe blogul meu cu parerile tale
http://enna.iubire.info
In fiecare zi,am norocul sa privesc Marea de la fereastra mea.Stiu cand e "vesela" sau "trista"."Traiesc" de 43 de ani alaturi de ea,deci...ne "stim"...Culorile folosite de tine...arata Marea "mea",trista,ca dupa ploaie...Sau...e sufletul tau pus pe o panza...
RăspundețiȘtergereDraga zgriptzi, nu, nu este asa in realitate. Am facut poza la tablou seara. Ii mai fac una pe lumina, sa vezi diferentza si sa-mi spui cum este de fapt. Te pup:)
RăspundețiȘtergere