Când copacii urcă la ceruri, se duc spre nicăieri. Plutesc în derivă, o vreme, aşteptând să li se scuture sămânţa. Sămânţa aşteaptă primul fulg de nea, se lipeşte înfrigurată de el şi, amândoi coboară, într-o tainică legănare, căutându-şi frunza potrivită pentru iernare. Şi peste ei coboară alţi fulgi, cei din prima linie, care vor fi sacrificaţi să-i ţină seminţei memoria caldă. Pentru că altfel, din sămânţa de mesteacăn s-ar naşte stejari. Cert este că, nu avem voie, sub nici un motiv, să dezvelim frunzele. Pentru că altfel, memoria noastră va fi în pericol de-a uita copacii. Şi, fără copaci, drumurile noastre vor merge spre nicăieri…
Superb!
RăspundețiȘtergere"Si va veni o vreme, cand toate se vor spune
Si ce-i banalitate, va deveni minune,
Si va urca iubirea la rangul ei cel mare
Si am sa vin la tine, sa cad de pe picioare.
Si ca sa-mi fie bine, eu cred ca e mai lesne,
Sa fiu copac in lume, sa port pamant pe glezne
Si inca de cu toamna, de toamna ce-o sa vina
Sa pot intra sub iarba, sa capat radacina...
Si cand se lasa noaptea pe noi ca o arsura
Cu florile nebune, sa te sarut pe gura...
Tu insuti ma vei pune pe foc, cum se cuvine
Dar cand voi arde-n soba, voi fi din nou cu tine.
Si n-ai sa stii probabil, prin crivatul de sange,
De ce se uita focul in ochii tai..si plange..(Adrian Paunescu )
Superb!
RăspundețiȘtergereMi-a placut postarea anterioara si am simtit ca trebuie sa ma incadrez peisajului.De altfel,cred ca tabloul acesta s-a incadrat perfect momentului trist pe care-l traim.Felicitari Misha!!!
RăspundețiȘtergere"Copacii mă strâng în braţe,
Firave crengi ce plâng încet,
Şi frunze cad pe mine … cred …
Pierdut mă schimb în muguri
Verzi ce vor muri cândva
Şi în aceste crengi … altcineva."
Frunze, in tina/
RăspundețiȘtergereEfemerul
Si visele noastre!
In vant/
Doar fosnet/
Si galbenul toamnei.
Arigato gozaimashita, Mishule !!!
By the way...demonstrai ca pot scrie si altceva decat haiku.:)
Nu pot decat sa constat ca frumosul aduce dupa sine, inca mai frumos. Multumesc Error.
RăspundețiȘtergerefoarte frumos
RăspundețiȘtergereVisit my youtube channelȘ http://www.youtube.com/user/17TURBOFREAK
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
ȘtergereNAIS
RăspundețiȘtergererodycutza spune:superb
RăspundețiȘtergereimi place foarte mult
esti o pictorita foarte talentata
Odata privit, acest tablou oglindeste drumul catre o lume necunoscuta, o lume infinita, fara hotare.Arborii creaza o iluzie asupra celui care-si cauta destinul, calauzindu-l spre o un tinut imaginar dar fals.Asezarea haotica a elementelor predominate in pictura creeaza o sfera de neliniste si agitatie.
RăspundețiȘtergereFrunzele leganandu-se in suieratul vantului incep a creea un covor fosnitor.
Crengile arborilor cuprind intreg drumul si il indeamna pe calator sa parcurga un drum clar si bine definit. Acest aspect reiese chiar din lipsa orizontului.
Un element evident al picturii reprezinta trunchiurile foarte inalte, ceea ce sugereaza o dimensiune exagerata a spatiului precum si al timpului.Aspectele temporale ale tabloului pun in evidenta o fluenta relativ rapida al timpului, emanand senzatia precum ca timpul al curge cu o viteza constanta insa deosebit de rapida.Natura sufera o degradare accelerata incepand cu planul apropiat inspre planul indepartat.
sunt impresionata de aceasta arta...va multumesc ca mi-ati facut ziua mai frumoasa.
RăspundețiȘtergereO admiratoare
Eu cred ca acest tablou reprezinta imagine ideala de reprezentare a trecerii de la o stare sufleteasca la alta
RăspundețiȘtergeremais X 2
RăspundețiȘtergereInca atatea randuri nu s-au mai scris la vreo postare de-a mea. Nu pot decat sa va multumesc tuturor, mult. Sunt fericita, normal:)
RăspundețiȘtergereIote, vere, ne pricopsiram si cu un critic de arta profesionist. Acu' sa vezi...:)).
RăspundețiȘtergereMishu, oricum, este o pictorita de talent care merita sa fie sus!! Dixit!!( Am zis, pentru ai de nu invatara latina in scoala).
Drumul spre nicăieri sau spiritualizarea vegetalului
RăspundețiȘtergereMandy este numele unei artiste la început de drum, un drum aşezat, din interiorul sufletului ei, pe simeze absolut personalizate. Un stil aparte, coborât mai mult din suflet, decât din teoria, câteodată absurdă, a artei contemporane.
“Drumul spre nicăieri” este o lucrare care, aparent, pare trasată pe o idee simplistă. Vine iarna, undeva, pe o alee înconjurată de copaci. Dar peisajul ascunde, sub penelul artistei, un mesaj de o uimitoare temă. O abstractizare a esenţei vieţii şi a morţii, o călătoriei între lumi, o spargere a timpului între planuri, dar şi o spaţialitate în transfer.
În primul plan avem de admirat o feerie de toamnă-iarnă, un timp bine definit de căderea frunzelor, un spaţiu al mişcării dezordonate şi al plutirii frunzelor înainte de aşezarea pe un suport-spaţial inexistent. Covorul de frunze e surprins înainte de aşezare,.repezit parcă de vânt pe un suport neevident. Vedeţi vreo umbră sau o idee de orizont? Ele plutesc ca şi cum urmează să se aşeze, de parcă ar şti că urmează o suprafaţă plană. Noile teorii ale materiei spun că există un soi de comunicare între molecule, ca şi cum ar şti dinainte cu ce alte molecule vor interacţiona. Un fel de telepatie de influenţă. Frunzele planului secund sunt şi mai dezordonate, oferind o senzaţie de plutire. Daca admirăm frunzele mari din primul plan, observăm culoarea nervurilor care sugerează stingerea ultimului licăr de viaţă sfârşită prin desprinderea frunzei. O viaţă prin moarte, pentru altă viaţă.
Planul al doilea e unul de trecere, în care primii copaci – mai exact primii doi - pregătesc spaţiul şi timpul înspre anularea lor spre altceva.
Ultimul plan explică totul. E spaţiu atemporal si nedefinit. Un loc în care fizicienii universului ar spune că spaţiul-timp face o pauză sau lipseşte pur şi simplu. De fapt, abia de acolo începe lumea - daca îi putem spune aşa - către care se îndreaptă copacii. Am spus îndreaptă?
Priviţi acum tabloul în ansamblul său, din fundal spre exterior. Nu vi se pare ca aţi trecut prin trei planuri, sugerând, toate, ideea de mişcare pe verticală? Frunzele cad, copacii se înalţă. Frunzele plutesc, copacii sunt spiritualizaţi. O înălţare a copacilor care au crengile îndoite de inerţie şi rădăcinile desprinse. Copacul de deasupra semnăturii, acum se desprinde, surprins între material si spiritual, între sevă si chintesenţă. Priviţi frunzele din planul îndepărtat! Ele plutesc, anulând mişcarea din primul plan înspre ultimul. Vântul, care ar trebui să le viscolească, este, din nou, anulat. Primul plan sugerează mişcare. Planul secund o anulează, iar ultimul plan o transformă în meditaţie. Aici copacii nu mai sunt deformaţi de mişcarea pe verticală, ca o dovadă a anulării spaţio-timpului, dar şi a faptului că aceşti vectori ai lumii privitorului s-au integrat perfect intr-o plutire spre lumea de nicăieri. De ce nu a schiţat autoarea această lume spre care se îndreaptă vegetalul transformat? Eu cred că dintr-un motiv simplu. Lumii noastre nu-i este, încă, dat să cunoască forma de energie către care se îndreaptă viaţa spiritualizată. Fie şi pentru faptul că, aceşti copaci, simbolizează oamenii, în trecerea lor spre ceva sigur si liniştitor. De unde ştim ca e liniştitor? Autoarea a avut grijă să sugereze acest lucru prin albastrul luminos din fundal, peste care se suprapune albul care vrea sa sugereze zăpada, dar care este lumina trecerii. Mai mult, drumul pavat cu frunze, care par urmele paşilor unui om, ne invită la călătorie. Compoziţia – căci o putem numi aşa - este precum o fereastră cu valul speranţei tras in fundal, înspre frântura dintre acum si veşnicie. Pictura surprinde toate elementele: de foc, de apă, de pământ şi de aer, îngemănate în fiinţă şi transformate întru nefiinţă, spre un alt destin. Iată motivul unei călătorii spre… Spre ce? Spre nicăieri, desigur.
ce sa mai adaug?!(mintea mea inca e uimita)
RăspundețiȘtergereCu fiecare tablou,explozia artistica e din ce in ce mai puternica!
As spune exceptional pentru acesta,dar sigur ca urmatoarele il vor depasi.Ne-ai luat prin surprindere cu ultimele tablouri,sunt din alt curent,care ne place tare!
Psihologii ar spune ca trecutul si viitorul il ai in vedere,exista,dar mult mai pregnant la tine este prezentul.
Magnific!
Felicitari!
vad ca le incadrezi in rame mult mai potrivite acum;evoluezi foarte repede!!
Ar fi inutil sa mai ies din gang:)
Aveam o singura tristete, si anume ca m-a parasit criticul meu de suflet. Ma bucur mult ca ai revenit. Multumesc pentru ce ai scris. Sanatate!
RăspundețiȘtergereBRAVOO!!!Acum, sper ca parerea mea sa nu supere pe nimeni , dar iti reusesc din plin portretele si picturile simbolice - gen " Barbatul visurilor mele" si...."
RăspundețiȘtergereTrecut si viitor?" sau " Radacini si vise"- nu stiu cum sa denumesc acel tablou-dar aceste tablouri fac mintea sa zburde:). Offfffff, unde mi-o fi ursitul cu bocancioul ala? Ca mi-as cumpara si pantofiori rosii cu toc cui :P Poate apare din ploia cu fulgi si frunze....Vezi cum imi zburda mintea?:) Chiar imi fac bine tablourile tale. Multi pupici:-*
atatea cuvinte frumoase ti s-au spus...nici nu indraznesc sa mai adaug ceva....il las pe poet sa vorbeasc ain locul meu.felicitari si pentru ceea ce scrii misha,picturile sunt in perfect acord cu comentariile lor!Sunt toti copacii incarcati de frunza,
RăspundețiȘtergeremunitia de toamna e intreaga,
si-n prabusirea prea adanc ascunsa
o mana trista s-a decis sa traga.
Un singur gest mai trebuie in clipa
abia legata de un fir subtire,
si pasarile lumii cu aripa
mai tin acest frunzar in naruire.
E-o toamna ca o ultima instanta
si ca un anotimp dupa-o betie,
si mana trista s-a atins de clanta
dar s-a retras: tragaci putea sa fie.
Si ce e cel mai trist din toate-acestea
e ca apel nu poate sa existe,
c-asa de natural s-a stins povestea,
incat pamantu-i plin de frunze triste.
Si fiecare frunza e o mana,
care-a uitat de tutelarul umar,
si ce va fi din toate sa ramana
decat senzatia de scrum si numar.
Atata tine micul drept la vara,
atata tine restul peste toamna,
si fiecare frunza ce coboara
ne-acuza, ne arata, ne condamna.
Cocori si gaste, randunici si rate,
se duc de-aici, sa nu cumva sa vada
cum noi cu toate frunzele in brate
ne pregatim de cea dintai zapada.
In arbori plini de scrum e frunza-ntreaga
ca-n niste tevi de arma fara tinta,
si mana trista n-are chef sa traga
si gura trista n-are chef sa minta.
In ochi batrani, cu lacrima etansa,
acestea toate vin de peste fire,
cum vine toamna, cea dintai revansa
a verii cand credeam in nemurire.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere