De două zile, transpir la o compoziţie. Vă place ce ascensiune am în domeniu, da? (hihi). Acum, nu ştiu să vă spun exact de ce, dar mă bate gândul s-o tai. În două mai mici. Pânza, normal. Partea de jos este frumoasă – zic eu – aia de sus nu vrea şi pace. O fi din cauză de şevalet, poate furtuna de azi mi-a răvăşit ideile… Oricum, avantaj voi, că veţi vedea foarte curând, în loc de un tablou, două mai mici.
Poate, mâine, voi gândi mai limpede şi voi decide să fac patru mai mici. Am auzit că se poartă mignonele. În traducere artistică – pentru cunoscători, normal – le vom numi în continuare miniaturi. (pentru cunoscătorii de femei, la ce artă v-aţi gândit, Doamne?!).
Am o veste tristă pentru voi. Tabloul pe care îl postez astăzi, este vândut!!! A venit mătuşa şi a zis s-o ţinem să nu cadă, aşa tare îi place. După ce a stat preţ de câteva secunde pe gânduri, a decis: decât să cad aici, mai bine mi-l vinzi mie, îl iau acasă, îl pun deasupra patului, şi cad pe moale. Deci, clar, unii trăiesc arta. Intens.
Se pare că arta mea are mare trecere la pensionari. Da, şi mătuşa a zâmbit larg, mult prea larg, cât să-mi dau seama că ea poartă partea albă din zâmbet doar duminica, la biserică.
Voi trebuie să reţineţi, din tot ce vă povestesc, doar faptul că am şi eu admiratori. Şi dacă vă spun că pe strada mea sunt numai pensionari, veţi ştii că nu vă mint nici măcar cu o virgulă.
Cam atât pentru azi, că m-a cam consumat compoziţia.
P.S. Trebuie neapărat să postez o poză de-a căţelului meu, aproape alb la origine, care, de când face târâş prin atelierul meu, a început să capete diverse nuanţe. Nu de alta, dar, dacă se pierde, să ştiţi că-i al meu.
Nu uitaţi, ştiţi voi: bucuraţi-vă de fiecare zi !
Pe mâine.
Buna Misha!Asa cum am, promis revin de fiecare data sa citesc randurile pe care le asterni,si sa iti admir operele!Ei da,nu e un cuvant mare,astea sunt,operele tale.si imi plac,toate.Ma gandesc sa iti dau si eu o tema pentru un tablou,dar trebuie sa achizitionezi o panza mai mare,pentru ca trebuie sa faci un chip,impartit pe jumatate,o parte e senina si minunat de radioasa,cu ochi mari si calzi,cealalta parte aproape nu se distinge,e inconjurata de abur si o aura care isi schimba culoarea de la o zi la alta,culori terne,care nu spun nimic,iti creeaza doar senzatia de frig imediat ce le privesti!Cred ca ai putea sa il denumesti Jumatate de viata!Fiecare e liber sa ia jumatatea care i se potriveste!Asta e doar o idee de a mea,inca nu sunt hotarata,cred ca e o trasatura a mea de acum,din zilele astea,nehotararea!O seara buna si inspiratie maxima pentru pictura de maine!
RăspundețiȘtergereDraga Nicol. Mi se umple sufletul de bucurie cand vad ca cineva imi viziteaza blogul si, mai mult chiar, imi admira si "operele". Esti o draguta. Iti fac un tablou asa cum l-ai gandit, dar asta numai sa vezi diferenta intre vesel si trist si sa iei masuri:).In speranta ca voi reusi sa te pastrez ca fidela admiratoare, iti doresc toate cele bune.
RăspundețiȘtergereVorba unei verisoare de a mea : "acum nu pot sa ma focusez":)) Prea multe ganduri intr-un biet cap, unde sa mai incapa si cuvintele din dex? Chiar imi face bine sa-mi clatesc mintea si ochii cu ceea ce faci.Sper sa vin la mare. Te pupicesc:)
RăspundețiȘtergere